Sezonul gripal capătă amploare în România, iar autoritățile sanitare trag un nou semnal de alarmă. Potrivit Institutul Național de Sănătate Publică (INSP), două persoane infectate cu virusul gripal au murit în ultima săptămână, ceea ce duce la trei numărul total al deceselor înregistrate de la debutul actualului sezon.

Victimele, toate din rândul vârstnicilor
Conform datelor centralizate, toate cele trei decese raportate până în prezent au fost înregistrate la persoane cu vârsta peste 65 de ani. Cazurile provin din județele Buzău, Cluj și Constanța.
Analizele de laborator au indicat prezența virusului gripal de tip A, în două cazuri fiind identificat subtipul H1, iar într-un caz subtipul H3.
Numărul îmbolnăvirilor, în creștere accelerată
Statistica INSP arată o creștere semnificativă a cazurilor de gripă clinică la nivel național. În săptămâna analizată au fost raportate 12.630 de îmbolnăviri, față de 11.174 în intervalul anterior.
Comparativ cu aceeași perioadă a sezonului trecut, numărul cazurilor este de aproximativ trei ori mai mare, iar față de media ultimilor cinci ani, creșterea este de aproape cinci ori.
Cele mai multe cazuri de gripă, raportate în București
Gripa a fost semnalată în toate județele țării, cele mai multe cazuri fiind raportate în Capitală – 1.475. La nivel național, județele cu incidență ridicată sunt Cluj, Buzău, Constanța, Prahova, Bihor și Suceava, fiecare cu câteva sute de cazuri raportate într-o singură săptămână.
În aceeași perioadă, 104 cazuri au fost confirmate prin teste de laborator. Dintre acestea, majoritatea au fost determinate de virusul gripal A(H3), urmate de A(H1) și de forme de virus gripal A nesubtipat.
De la începutul sezonului gripal, în România au fost confirmate în total 398 de cazuri de gripă prin analize de laborator. Totodată, datele oficiale arată că peste 1,2 milioane de persoane au fost vaccinate antigripal, autoritățile sanitare continuând să recomande imunizarea, în special pentru categoriile vulnerabile.




0 Comentarii