Web Analytics
scris miercuri, 29.01.2025

Grevă japoneză la Loteria Română

Sindicatul Național Loteria Română (SNLR), afiliat la Confederația Națională Sindicală Cartel ALFA, anunță organizarea unei greve japoneze joi, în toate agențiile loto, ca formă de protest față de Ordonanța de Urgență 156/2024, cunoscută sub denumirea de „ordonanța trenuleț”.

Grevă japoneză la Loteria Română

Sindicaliștii reclamă diminuarea valorii voucherelor de vacanță, măsură care afectează direct puterea de cumpărare a angajaților. Majoritatea acestora au salarii apropiate de minimul pe economie, iar reducerea acestor beneficii pune o presiune financiară suplimentară asupra lor. În plus, SNLR semnalează eliminarea unor drepturi prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă, precum bonusurile și alte avantaje modeste, ceea ce contribuie la vulnerabilizarea stabilității economice a angajaților.

Citește și: Scandal la Primăria Câmpulung! Omul de afaceri Toma Lazăr spune că îşi retrage afacerile din oraş după ce arhitecta-şefă a refuzat să-i elibereze un act

O altă nemulțumire  a sindicatului se referă la limitarea drepturilor sindicale și la lipsa unei analize corecte a situației financiare a Loteriei Române. „Compania Națională Loteria Română generează anual un profit net considerabil, în contrast cu alte companii de stat care înregistrează pierderi. Cu toate acestea, măsurile restrictive impuse nu iau în calcul performanțele reale și veniturile solide ale companiei”, se arată într-un comunicat oficial al SNLR.

Sindicatul solicită un dialog deschis cu conducerea companiei și autoritățile de resort pentru găsirea unor soluții de compromis echitabile. Prin această acțiune, angajații Loteriei Române fac un apel la responsabilitate și cer revizuirea urgentă a măsurilor care le afectează stabilitatea financiară.

Citește și: Finanțe Argeș: Prevederi legislative referitoare la impozitul pe construcții

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită