În cursul zilei de sâmbătă 7 iulie 2018, un echipaj de urgență cu barca pneumatică și două motopompe de la Detașamentul de Pompieri Câmpulung a intervenit în localitatea Mihăești, pe DN73, pentru evacuarea apei acumulată în urma ploilor abundente, din trei gospodării (curte și casă). Cu ajutorul motopompei, s-au evacuat aproximativ 74 mc de apă. Salvatorii au intervenit și pentru evacuarea a 3 copii și 2 adulți, din casa inundată.
De asemenea, un echipaj de urgență cu motopompă de la Detașamentul de Pompieri Pitești a intervenit în localitatea Stâlpeni, sat Rătești, pentru evacuarea apei acumulată în urma precipitațiilor abundente, dintr-o gospodărie. Cu ajutorul motopompei, s-au evacuat aproximativ 7 mc de apă.
Un echipaj de urgență cu motopompă de la Detașamentul de Pompieri Mioveni a intervenit în localitatea Stâlpeni, sat Rătești, pentru evacuarea apei acumulată în urma precipitațiilor abundente, din trei gospodării. Cu ajutorul motopompei, s-au evacuat aproximativ 250 mc de apă.
Un echipaj cu o autospecială de la Detașamentul de Pompieri Bradu a intervenit în localitatea Mihăești, sat Valea Popii, pentru evacuarea apei acumulată în urma precipitațiilor abundente, din două gospodării (curte și beci). Cu ajutorul motopompei, s-au evacuat aproximativ 23 mc de apă.
M.I.
0 Comentarii