Web Analytics

Global Eco Center a primit încă o amendă de 100.000 de lei de la Garda de Mediu

de | 7.09.2016 11:21 | Actualitate

La sfârşitul lunii august, Garda Naţională de Mediu prin Comisariatul Judeţean Argeş a efectuat un control la fosta platformă ARO, la depozitul de deşeuri aparţinând Global Eco Center Iaşi, administrată de Vasile Tofan. Global Eco Center a primit o amendă de 100.000 de lei pentru netransmiterea la Agenţia de Mediu, în termenul legal, a bilanţului de mediu sau a propunerilor pentru obligaţii de mediu asumate, la încetarea activităţii, dar şi la un avertisment provocat de nerealizarea la termen a măsurilor dispuse în urma unui control. După pierderea autorizaţiei de mediu, în anul 2014, lucru cauzat de neregulile descoperite în urma producerii incendiului din octombrie 2013 de la Câmpulung, firma Global Eco Center trebuia să elimine toate deşeurile din depozitul de la Câmpulung. Termenul limită fusese fixat în octombrie 2016, dar se pare că firma ieşeană nu a respectat această prevedere.
„La verificarea planului de conformare impus s-au observat din nou nereguli şi au fost dispuse măsuri contravenţionale în valoare de 1 miliard lei vechi. Nu au fost respectate termenele. Tot ce a atacat această firmă de care spuneţi dvs. în instanţă a pierdut faţă de măsurile luate de noi”, a precizat cms. şef Alexandru Mihai Vâjan de la Comisariatul Judeţean Argeş.
A.V.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii