Web Analytics

Gigantul financiar BNP Paribas a consiliat amplasarea unui depozit Pirelli la Oarja

de | 17.05.2017 21:06 | Economie

12 pirelliBNP Paribas Real Estate a reprezentat unul dintre cei mai mari operatori logistici internaţionali în procesul de închiriere a unui depozit de 50.000 mp în complexul WDP Park Oarja, în apropiere de Piteşti. Mai exact, dezvoltatorul de spaţii logistice şi industriale WDP, prin compania locală WDP Development Ro, va construi în cadrul parcului său logistic de la Oarja un depozit de 50.000 mp pentru CEVA Logistics, una dintre cele mai mari companii din domeniu la nivel mondial, iar depozitul va fi utilizat pentru un contract în derulare cu grupul Pirelli, potrivit unor date din piaţă.

Depozitul se află deja în construcţie şi va fi gata în toamna acestui an. Producătorul italian de anvelope investeşte în prezent la Slatina în extinderea producţiei. Reprezentanţii CEVA Logistics nu au dorit să comenteze informaţia. „Decizia de a alege parcul logistic WDP Park Oarja-Piteşti a fost determinată de locaţie, respectiv apropierea de fabrica deţinută de unul dintre clienţii cheie ai operatorului logistic, disponibilitatea forţei de muncă şi disponibilitatea WDP de a dezvolta depozitul după specificaţiile clientului”, a spus Marcin Zuchniewicz, director asociat al BNP Paribas Real Estate Poland. La rândul lui Jeroen Biermans, CEO al WDP România, a precizat că proiectul reprezintă o altă etapă în creşterea strategică de pe piaţa din România şi va întări poziţia companiei pe segmentul de dezvoltatori industriali. WDP (Warehouses De Pauw) este unul dintre cei mai importanţi dezvoltatori industriali din Olanda, Franţa, Belgia şi Luxemburg, cu un portofoliu de 3 milioane mp. Compania este prezentă în România din 2007. WDP, prin compania locală WDP Development Ro, are în plan dezvoltarea a trei centre de distribuţie pentru Decathlon, Gebrüder Weiss şi KLG pentru a creşte valoarea totală a portofoliului de pe piaţa locală la 150 milioane euro. 

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii