OMV Petrom a notificat Agenţia pentru Protecţia Mediului Piteşti cu privire la intenţia de a demola o parte din instalaţiile rafinăriei Arpechim. În prag de distrugere a Arpechimului, o bună parte din politicienii argeșeni ies cu atacuri tăioase față de cei aflați la putere, în încercarea lor penibilă de a da vina pe cineva. Până în prezent o singură chestiune este adevărată şi anume că statul a eşuat în tentativa de a prelua rafinăria şi de a o privatiza la pachet cu Oltchim-ul. Legat de această problemă, deputatul PSD de Muscel, Gheorghe Marin a precizat că singura posibilitate de privatizare a rafinăriei Arpechim erau doar investitorii chinezi: „Suntem foarte mulți vinovați de această situație. Eu am discutat cu ministrul Niță pe când era la Ministerul Economiei și dânsul a spus că existau niște investitori. Această problemă se putea rezolva numai prin privatizare, adică cineva s-o preia pentru că OMV-ul a hotărât că nu mai are nevoie de ea. Ceea ce știam eu era că existau 2-3 investitori care s-au interesat de preluarea integrală. Trebuie să discutăm la nivelul ministerelor să vedem ce putem face mai departe. Singura chestiune care exista era posibilitatea de privatizare cu niște investitori chinezi”, a declarat deputatul Gheorghe Marin.
Alex Vlaicu

Romsilva, după ce un motociclist a fost ucis de urs pe Transfăgărășan: În zonă există 112 urși, față de 25 cât ar fi optim
Un bărbat de 48 de ani din Italia, care se deplasa cu motocicleta pe Transfăgărășan, a murit în...
0 Comentarii