Web Analytics

articol scris miercuri, 04 februarie 2026

Despre Ionela şi Ion, doi aleşi din Argeş care ne-au câştigat respectul

De câteva luni, de când scriem despre multiplele nereguli legate de transportul județean de persoane ori despre microbuzele electrice cumpărate în Argeș la prețuri umflate, foarte puțini sunt politicienii care au luat atitudine pe plan local, în sens constructiv, firește. Foarte puțini! Mă voi referi, pe scurt, la doi dintre ei.

Nu-mi plac politicienii, am mai spus-o. De regulă, pe cei aflați în funcții mari, importante, eu așa i-am cunoscut de mai bine de 35 de ani: falsifică adevărul ori mint, în interes personal sau de grup. Excepțiile confirmă regula. Or, eu la acestea mă refer acum, aici. La doi oameni, aleși locali, care au pornit de jos, au răzbit prin multe și, tocmai de aceea, au învățat că mai important decât orice pentru ei trebuie să fie cetățeanul.
Primarul Ion Dumitru, „Ducele de Albota”, nu se sfiește să spună că e la bază maistru mecanic. Cu meseria lui, brățară de aur, nu s-a făcut niciodată de râs în țările lumii pe unde a fost cu serviciul: în nordul Africii, în Asia, în Europa și în alte locuri unde era trimis cu echipa să acorde asistență tehnică mașinilor „Dacia”. Ei bine, cu acest „bagaj” de expertiză auto, dar și cu experiența sa uriașă, de 30 de ani, în administrația locală, primarul din Albota n-a putut să tacă, reproșându-i vicelui Marius Nicolaescu, în plenul Colegiului Prefectural Argeș, calitatea proastă a microbuzelor electrice școlare achiziționate de C.J. la prețuri nesimțite. „Toate conductele pe dedesubt sunt legate cu sârmă de baloți” – i-a „trântit-o” el ca să tușeze cât mai bine ridicolul situației, răsucind apoi cuțitul în rană: „Eu știam că nu prea se mai găsește, acu’ se folosește sfoară…”

Celălalt politician despre care scriu aici, tânăra Ionela Garofița Iancu, este consilier județean. De pe această poziție, ca un avertizor public, ea a semnalat de la bun început, foarte documentat, multe dintre neregulile din transportul județean de persoane: înghesuiala călătorilor pe anumite trasee, lipsa orarelor din stații, microbuze neconforme, vehicule fără GPS, deci fără posibilitatea de monitorizare în timp real etc. Am întâlnit-o joi, 29 ianuarie, în ședința în care C.J. Argeș i-a respins, ei și grupului politic din care face parte, un amendament la noul program de transport public.

Știam că muncește mult, am văzut că, pe cât pare de fragilă, pe atât e de dârză și determinată. De unde-i vine forța? Mi-a spus: provine din pătura de oameni vulnerabili. „Tata era căprar, mama – casnică. Am avut o viață nu dură, foarte dură. Am muncit enorm. Iar dacă Dumnezeu mi-a dat șansa să mă ridic, vreau și eu să dau, să-i ajut pe oameni”. Pe unde se duce se prezintă simplu: „Eu sunt Ionela de la Mălureni”. Nu face tapaj de funcție, nu vrea să-i fie așternut vreun covor dinainte. Pentru că nu mai suportă nedreptatea, a intrat în politică la 20 de ani, dar nu-i place, spune că „e o mocirlă”.
„De-a lungul istoriei, cei care au spus adevărul au fost de cele mai multe ori pedepsiți” – spunea un mare gânditor, Friedrich Nietzsche. Eu zic că merită sacrificiul. Iar acești oameni, Ionela de la Mălureni și Ion, Duce de Albota, maistru mecanic la bază, merită respectul nostru.

Citește și Megaafacerea din transportul judeţean fâsâie a pagubă pe la suspensii

Citește și Scandalul microbuzelor electrice şcolare cumpărate de Consiliul Judeţean la preţuri supraevaluate ia amploare: „N-ar trebui să coste mai mult de 100.000 de euro, cu totul!”

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Biblioteca dintr-un oraș din România s-a închis. Singura angajată și-a dat demisia

Biblioteca publică din Luduș, județul Mureș, și-a suspendat temporar activitatea după ce singura angajată rămasă și-a dat demisia. Situația îi […] Citește!

A vrut să intre în Poliție, dar a ajuns în arest: Candidatul prins cu dispozitive de copiat la Câmpina a fost reținut

Candidatul prins în timp ce încerca să fraudeze examenul de admitere la Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” din […] Citește!

Elevii români au cucerit cinci medalii la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică pentru Juniori

Elevii români au obținut cinci medalii, dintre care două de aur, două de argint și una de bronz, la cea […] Citește!

Percheziții de amploare în România. 55 de mandate de percheziție domiciliară

Duminică, 8 noiembrie 2026, continuă operațiunea „Jupiter 6”, coordonată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție […] Citește!

Atenție, șoferi! Transporturi agabaritice de până la 120 de tone traversează România

Șoferii care intenționează să circule duminică, 8 noiembrie 2026, pe mai multe drumuri naționale și autostrăzi din România trebuie să […] Citește!

Mioveni. Au început pregătirile pentru Târgul de Crăciun

Duminică, 8 noiembrie 2026, Serviciul de Iluminat Public lucrează la pregătirile pentru aprinderea iluminatului festiv, evenimentul care reprezintă începutul sărbătorilor […] Citește!

Ger de iarnă în România! Termometrele au coborât la minus 10,5 grade Celsius. Unde a fost cel mai frig

Iarna și-a făcut simțită prezența mai devreme în județul Harghita, unde temperaturile au coborât duminică dimineață, 8 noiembrie 2026, mult […] Citește!

Plan de urgență pentru Centrala Nucleară de la Cernavodă. Guvernul pregătește schimbări majore pentru a evita oprirea reactoarelor în vara lui 2027

Autoritățile române caută soluții pentru ca Centrala Nucleară de la Cernavodă să nu mai fie nevoită să își oprească reactoarele […] Citește!

Franța, zguduită de proteste. Forțele de ordine, acuzate că au folosit o armă acustică periculoasă împotriva manifestanților

O nouă controversă a apărut în Franța după manifestațiile organizate sâmbătă, 7 noiembrie 2026, împotriva creșterii costului vieții. La Bordeaux, […] Citește!

22 de răniți în urma cutremurului din Japonia. Vitrinele multor magazine au fost distruse

În dimineața zilei de duminică, 8 noiembrie 2026, un cutremur a zguduit centrul Japoniei, spărgând vitrinele magazinelor. Astfel, oamenii au […] Citește!

Video. Monitorizarea traficului continuă pentru creșterea siguranței rutiere pe drumurile din Argeș

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, își continuă activitățile cu scopul creșterii siguranței pe drumuri și prevenirea […] Citește!

Întreruperi de curent la Pitești. Program pe zone ale orașului

Distribuție Oltenia anunță când și în ce zone din Pitești va fi întreruptă în perioada următoare alimentarea cu energie electrică […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete