Un instrument foarte folosit de agenții economici din Europa de Vest, arbitrajul comercial oferă o alternativă de judecată specializată a litigiilor născute din acte şi fapte de comerţ. În România, arbitrajul comercial, deși reprezintă o soluție modernă și eficientă de rezolvare a litigiilor, este prea puțin folosit. În Argeș, Curtea de Arbitraj Comercial este organizată pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Argeș. Pentru a afla mai multe despre arbitrajul comercial, am stat de vorbă cu George Caval, președintele CCIA Argeș.

# Care sunt competenţele Curţii de Arbitraj Comercial şi cine le exercită?
– Potrivit legii, Curtea de Arbitraj este abilitată cu: soluţionarea în drept sau în echitate a litigiilor patrimoniale interne sau internaţionale care izvorăsc din interpretarea sau executarea contractelor de afaceri comerciale, industriale, bancare, de transport intern şi internaţional etc. De asemenea, Curtea de arbitraj este abilitată și cu efectuarea concilierii facultative a neînţelegerilor care apar între părţi în derularea contractelor. Soluţionarea litigiilor aparţine exclusiv Tribunalului arbitral, format din unul sau mai mulţi arbitri, învestiţi de părţi.
# Cum se realizează accesul la această instanţă de judecată?
– Persoanele care au capacitatea deplină de exerciţiu al drepturilor civile pot conveni să soluţioneze pe calea arbitrajului litigiile patrimoniale dintre ele, în afară de acelea care privesc drepturi asupra cărora legea nu permite a se face tranzacţie. Litigiile sunt încredinţate spre soluţionare, potrivit convenţiei părţilor, unor arbitri aleşi sau desemnaţi, persoane cărora le revine sarcina de a judeca litigiul şi de a pronunţa o hotărâre pe care părţile se obligă să o execute. Sesizarea valabilă a Curţii de arbitraj este condiţionată de acordul scris al părţilor clauzei compromisorii fie sub forma unei înţelegeri de sine stătătoare, numită compromis, materializat fie sub forma clauzei compromisorii fie sub forma unei înţelegeri de sine stătătoare.
Prin clauza compromisorie părţile convin ca, litigiile care se vor naşte din contractul în care sunt inserate sau în legătură cu acesta să fie soluţionate pe calea arbitrajului, arătându-se numele arbitrilor sau modalitatea lor de numire. Prin compromis, părţile convin ca un litigiu ivit între ele să fie soluţionat pe calea arbitrajului, arătându-se sub sancţiunea nulităţii, obiectul litigiului, numele arbitrilor sau modalitatea lor de numire.

„Cauzele se soluționează mai repede decât la instanțele judecătorești”

# Care sunt argumentele în favoarea acestei alternative de judecată?
– Vă pot da mai multe argumente concrete în acest sens.
Primul ar fi acela că părțile au posibilitatea de a-și desemna ele însele arbitrii ce vor soluționa litigiul, raportându-se la profesionalismul, probitatea morală, specializarea acestora; arbitrii desemnaţi sunt independenti şi imparţiali în îndeplinirea atributiilor şi nu au calitatea de reprezentanţi ai părţilor în litigiu.
Un alt argument important: posibilitatea soluţionării rapide a cauzelor, hotărârea arbitrală pronunţându-se într-un interval de cel mult cinci luni (pentru litigiile internaţionale 9 luni)  de la constituirea tribunalului arbitral, dacă părţile nu au convenit altfel. Comparat cu termenele de soluționare practicate de instanțele judecătorești, aspectul devine semnificativ dacă se are în vedere, în plus, natura patrimonială a litigiilor supuse judecăţii.
Tot ca argument în favoarea arbitrajului comercial, aș menționa faptul că cheltuielile arbitrale sunt regresive şi mult mai reduse decat taxele de timbru percepute în cazul unui proces judiciar; ele se achită o singură dată pe când derularea litigiului în faţa instanţelor judecătoreşti presupune achitarea de taxe la diferite grade de jurisdicţie.
Aș mai preciza faptul că procedura arbitrală se finalizează, la fel ca la instanțele judecătorești, prin pronunțarea unei hotărâri care este definitivă și obligatorie pentru părţi şi se bucură de aceeaşi putere ca o hotărâre judecătorească. Ea poate fi pusă în executare silită prin mijloacele stabilite de Codul de procedură civilă.
Denis Grigorescu