Născut la 28 septembrie 1890, Ioan Alecu Sion a fost generalul piteștean care a murit pe front la Cotul Donului în cel de-al doilea război mondial. Sion s-a născut la data de 28 septembrie 1890, în municipiul Pitești și a fost singurul comandant de divizie român ucis pe câmpul de luptă în al II-lea război mondial. Soarta sa este una cât se poate de grăitoare pentru drama soldaților români de la Cotul Donului din noiembrie 1942. Pentru faptele sale a fost înaintat în grad post-mortem și a primit cea mai înaltă decorație românească pentru ofițeri și anume Ordinul Mihai Viteazul, clasa a III-a.
A luptat și în primul război mondial
Ioan Sion a făcut studii la Liceul Militar din Iași și apoi la Școala de Ofițeri de Artilerie, Geniu și Marină din București. În iulie 1911, proaspătul sublocotenent Sion a fost repartizat la Regimentul 12 Artilerie de la Bacău. După doi ani, a fost detașat la Școala Superioară de Artilerie și Geniu pentru perioada 15 octombrie 1913- 1 noiembrie 1914, terminând pe locul 16 din 41. A fost promovat la gradul de locotenent și trimis la Regimentul 2 Artilerie din București, primind comanda Bateriei 2/Divizionul I. Cu aceasta unitate a luat parte la campania din 1916, distingându-se în luptele de la Perșani si Porumbacu si primind Ordinul Coroana României clasa Cavaler. La începutul anului 1917 a avut loc un val de avansări în armata română, Ioan Sion devenind căpitan. A participat și la campania din vara anului 1917 cu aceeași unitate, iar în octombrie 1918 a fost mutat la Regimentul 12 Artilerie, comandând Bateria 4. A fost repede remarcat pentru calitățile sale organizatorice și din noiembrie 1919 a fost numit șef al Biroului organziare-mobilizare a Diviziei 8 Infanterie, din care făcea parte regimentul său. La 1 ianuarie 1921, Ioan Sion a fost promovat la gradul de maior și în luna noiembrie a aceluiași an a început cursurile la Școala Superioară de Război. A terminat pe 31 octombrie 1923 și a trebuit să facă un stagiu la Regimentul 91 Infanterie din Alba Iulia, iar apoi la Marele Stat Major. De la 1 mai 1925 a devenit șeful Biroului organizare-mobilizare la Corpul 2 armată. După patru ani, în aprilie 1929, a primit comanda Divizionului 1 Artilerie Călăreață și în octombrie a fost promovat la gradul de locotenent colonel. S-a intors în administrație în aprilie 1931 ca șef al Serviciului Secretariatului General al Ministerului de Război. În octombrie 1933 a fost mutat la Biroul Informații, iar în noiembrie 1934 a devenit secretar al Consiliului Superior al Apărării Țării. După doi ani, Ioan Sion a fost înaintat la gradul de colonel și a primit comanda Regimentului 1 Artilerie AA. Din noiembrie 1937 a fost numit șef de stat major la Inspectoratul General al Artileriei. La 1 noiembrie 1939 a preluat comanda Brigazii 2 Artilerie din Divizia 2 Infanterie, remarcându-se pentru modul în care a pregătit-o pentru război.
Generalul Antonescu l-a numit la comanda nou înființatei Divizii 1 Blindate
După venirea la putere a generalului Antonescu, col. Ioan Sion a fost numit director al Direcției Materiale a Subsecretariatului de Stat al Aprovizionării. Pe 10 mai 1941 a devenit general de brigadă și a primit comanda nou înființatei Divizii 1 Blindate. Comandantul titular era gen. de brigada Nicolae Scarlat Stoenescu, dar care în acea perioada îndeplinea și funcția de Ministru de Finanțe. Ioan Sion era comandantul secund, dar în lipsa lui Stoenescu a preluat comanda efectivă. Era prima unitate de acest tip a României și era organizată conform doctrinei Wehrmacht-ului cu ajutorul instructorilor germani. Lipsindu-i multe din materialele necesare, el a trebuit să depună o muncă asiduă pentru a-și pregăti divizia pentru luptă. Din nefericire, condițiile din perioada respectivă nu au permis instruirea întregului personal la un nivel satisfăcător și nici completarea întregului echipament necesar.
Sub comanda generalului Sion, Divizia 1 Blindate a trecut Prutul
Divizia 1 Blindată a fost inițial subordonată Corpului 11 german din Armata 11. A început să treacă Prutul în timpul nopții de 2/3 iulie 1941 cu primele elemente. Primele acțiuni de luptă au avut loc pe 4 iulie, când tancurile românești au scos Regimentul 203 din Divizia 76 Infanterie germană dintr-o situație dificilă la Brătușeni. În continuare, divizia generalului Sion a înaintat până în apropierea Nistrului, în zona Moghilev, până pe 7 iulie. Acolo a așteptat să exploateze încercarea Detașamentului ”Lindemann” de a crea un cap de pod peste râu, dar deoarece acesta a eșuat, după 3 zile a fost dirijată spre zona Soroca pentru a curăța malul Nistrului de trupe sovietice. Pe 11 iulie, gen. de brigada Sion i s-a comunicat că trebuie să se deplaseze cu unitatea sa spre Bălți, iar de acolo a fost trimis spre Chișinău, unde va intra în subordinea Corpului 54 german. Până pe 15 iulie, Divizia 1 Blindată a traversat Basarabia de la nord la sud și era poziționată astfel încât să poată ataca atât spre Orhei, cât și spre Chișinău. Până la urmă comandamentul superior a decis să se îndrepte spre capitala Basarabiei. Apariția sa în această zonă a constituit o surpriză totală pentru sovietici și a contribuit decisiv la ocuparea Chișinăului chiar de pe 16 iulie. Divizia a continuat urmărirea spre Tighina, dar ploile torențiale i-au impiedicat acțiunile după 17 iulie. După acea dată, generalul Sion și trupele sale au fost puși în rezerva Armatei 4 române și lăsați să se refacă și să-și repare echipamentul avariat.
Wehrmacht-ul i-a conferit Crucea de Fier clasa a II-a
Pe 5 august 1941, Divizia 1 Blindată a fost subordonată Corpului 5 român și în timpul nopții a trecut Nistrul. A fost apoi vârful de lance al înaintării Armatei 4 în acțiunea de încercuire a Odesei. Pe 14 august se afla la est de oraș, la numai 10 km de țărm. A venit apoi dezastrul de la Karpova de pe 18 august, când Regimentul 1 Care de Luptă a fost detașat la Divizia 11 Infanterie și a pierdut 32 de tancuri datorită proastei cooperări a infanteriei Regimentului 3 Dorobanți Olt cu acestea. Astfel, deoarece Divizia 1 Blindată mai avea doar 21 de tancuri în stare de funcționare după această dată, s-a luat hotărârea să se formeze un Detașament Moto, iar restul diviziei să fie trimisă pentru refacere și reparații la vest de Nistru. Gen. de brigadă Ioan Sion a fost înlocuit de la comanda unității de gen. de brigada Carol Schmidt în urma deciziei mareșalului Ion Antonescu, nemulțumit de performanțele diviziei în fața Odesei. Numărul mare de tancuri și vehicule avariate și distruse în două luni de campanie, nu putea fi reproșat exclusiv lui Sion. Divizia sa a străbătut din 16 iunie de când plecase de la Târgoviște peste 3.000 de km pe drumuri foarte proaste. A fost în unele cazuri fărămițată și folosită în sprijinul altor unități neantrenate pentru luptă alături de tancuri și, ca majoritatea unităților române, i-a lipsit tot echipamentul necesar. Totuși, piteșteanul era artilerist ca formație și nu avea experiența necesară conducerii unei unități mecanizate. Practic, înaintea începerii operațiunilor, nu avusese ocazia decât să facă câteva aplicații pe hartă. Se pare că germanii au apreciat mai mult acțiunile sale și i-au conferit Crucea de Fier clasa a II-a la sfârșitul anului 1941. Pe 10 octombrie Ioan Sion s-a întors la comanda Diviziei 1 Blindate până pe 10 ianuarie 1942, cand gen. de divizie Radu Gherghe l-a înlocuit, el redevenind comandant secund.
A căzut la Cotul Donului
Pe 1 august 1942 Sion a primit însă o noua comandă: Divizia 15 Infanterie. Cu ea s-a deplasat pe front, lângă Stalingrad, fiind subordonat Armatei 3 a gen. de armata Petre Dumitrescu. În noiembrie 1942, divizia generalului Sion a resimțit din plin declanșarea contraofensivei sovietice și încercuirea armatei roșii. A căzut eroic cu arma în mână la Cotul Donului, un adevărat masacru în rândul trupelor românești. Pentru faptele sale a fost înaintat în grad post-mortem și a primit cea mai înaltă decorație românească pentru ofițeri, Ordinul „Mihai Viteazul” clasa a III-a.
M.I.
0 Comentarii