Web Analytics

Gata cu premiile în bani la Dracula Bike Fest

de | 17.08.2016 11:27 | Actualitate

Pentru a opri vânătoarea de premii, participanţii la «Dracula Bike Fest» nu vor mai fi tentaţi cu bani.
„Anul acesta, premiile vor fi câte un tricou de ciclism pentru fiecare participant care ia startul, inscripţionat cu logo-ul Dracula Bike Fest, iar clasamentul va fi unul general. Ideea e să promovăm evenimentul şi să vină tot mai mulţi amatori. Anul trecut aveam şi premii în bani şi veneau forţe mulţi participanţi din ţară pentru aceste premii. Erau cam aceiași care câștigau toate premiile. Unii chiar chiar erau revoltaţi că-i trecem la avansaţi și nu la amatori, fiindcă miza erau banii. Pentru noi, cheltuielile sunt insă acealeaşi”, a explicat Ion Sanduloiu, şeful Salvamont Argeş.
Pentru că 13 August, data la care era programat iniţial concursul, au avut loc funeraliile reginei Ana la Curtea de Argeş, «Dracula Bike Fest» a fost amânat pentru data de 20 August.
Startul se va da din punctul Călugăriţă, aflat la 3 km distanţă de barajul Vidraru, pe firul către Cumpăna (drumul neasfaltat).
„De aici se vor parcurge 9 km până la baza urcării în Curmătura Runcurelei, unde va fi un post de control la care se vor valida foile de concurs, după care concurenţii vor veni înapoi, spre sosire, urmând acelaşi parcurs. Distanţă totală este de 18 km, iar altitudinea totală cumulată de 390 metri. Nivel mediu.Înscrierea se va face pe baza unei fişe prin care concurentul se angajează să participe pe proprie răspundere. Δ, precizează Ion Sănduloiu.
Înscrierile se pot face la tel 0248/224488 sau e-mail salvamontarges@yahoo.com, ori la start, în ziua concursului, până la ora 11:30.
Portul căştii va fi obligatoriu, minorii vor avea acordul părinţilor scris, ori părinţii vor fi prezenţi la start pentru a semna cererea de participare la concurs.
Nu se va percepe taxa de participare. Startul se va da la ora 12, iar festivitatea de premiere va fi după sosirea ultimului concurent. Coordonatele locului de start: N 45 22.395’.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii