Arnold Garita (31 de ani) era să fie uitat la stadion de autocarul celor de la FCSB. Atacantul camerunez a fost titular la meciul de debut al lui Laurențiu Reghecampf, câștigat în fața Oțelului, scor 1-0.
Potrivit Fanatik.ro, după fluierul final, Arnold Garita a oferit însă unul dintre momentele inedite ale serii. Atacantul camerunez a întârziat serios plecarea de la stadion după ce s-a oprit la ieșirea de la vestiare pentru a sta alături de membrii familiei sale.
În timp ce majoritatea jucătorilor FCSB-ului se urcaseră deja în autocar, Garita a continuat să stea de vorbă cu familia sa în zona de la ieșirea vestiarelor. Vârful roș-albaștrilor s-a desprins cu greu de cei dragi și a prins in extremis autocarul FCSB-ului, care se pregătea de plecare.
Pentru câteva momente a existat chiar impresia că bolidul de peste jumătate de milion de euro îl va lăsa la Arena Națională pe atacant. Până la urmă, Garita a ajuns la timp și s-a alăturat colegilor.
Arnold Garita a fost titularizat de Laurențiu Reghecampf în centrul atacului, însă nu a reușit să înscrie. Vârful camerunez e în continuare fără gol marcat de când a semnat cu echipa patronată de Gigi Becali. Tehnicianul FCSB-ului a decis să îl înlocuiască, în minutul 57, cu Alexandru Stoian.
Mutarea s-a dovedit inspirată. La numai opt minute după ce a intrat pe teren, Stoian a reluat cu capul centrarea trimisă de Valentin Crețu și a înscris unicul gol al partidei. FCSB s-a impus cu 1-0, iar Laurențiu Reghecampf și-a început cu o victorie cel de-al treilea mandat pe banca roș-albaștrilor.




























0 Comentarii