Web Analytics
scris joi, 19.01.2017

Găinile din rasa „Mătase japoneză”, vedetele Expoziţiei Judeţene de Păsări

19 expozitie pasari

Găinile din rasa „Mătase japoneză”, vedetele Expoziţiei Judeţene de Păsări

Între 13 – 15 ianuarie a avut loc cea de-a VII-a ediţie a Expoziţiei Județene de Păsări de Rasă. Evenimentul, organizat de Centrul Cultural Piteşti, s-a desfăşurat la Complexul Expoziţional „Casa Cărţii”, parter și mezanin I, prin coordonarea lui Marius Vărzescu, președintele Asociaţia Crescătorilor de Păsări şi Animale de Rasă Argeş.

La expoziţie au participat 130 de găini, 50 de iepuri, 100 de porumbei, dar şi fazani, păuni şi raţe exotice. Scopul Asociaţiei este selecţia, ameliorarea, conservarea, standardizarea raselor şi creşterea numerică a acestora în ţară şi peste hotare.

O pereche de găini japoneze costă 150 lei

Una din vedele expoziţiei a fost găina „Mătase Japoneză”, peste 30 de astfel de exemplare fiind prezente pentru a fi admirate sau cumpărate de public. Pentru doritori o pereche de „Mătase japoneză” i-a costat minim 150 de lei. Unul dintre crescătorii de „Mătase Japoneză” este şi Dănuţ Bulf din Poiana Lacului, campion naţional pe respectiva rasă. Acesta a organizat păsările la expoziţie ca pe un teren de fotbal fiind îmbrăcate în roşu, respectiv alb, o variantă galinacee Steaua – Dinamo! „«Mătase Japoneză» este o rasă decorativă de dimensiuni mici, cu un aspect aparte. Pielea de culoare neagră este acoperită de un penaj mătăsos la atingere cu aspect de blană. Carnea este deosebită fiind o delicateţă în restaurantele de lux”, ne-a precizat Ionuţ Şerban, secretar la Asociaţia  Crescătorilor de Păsări şi Animale de Rasă Argeş. O atracţie pentru public au fost şi iepurii, atât cei mici de rasă cât şi cei mari. Printre rasele de iepuri prezente la expoziţie amintim: „Uriaş german”, „Berbec german”, „Vienez”, „Californian” etc. Printre animalele preferate de cei mici, prezenţi alături de părinţii la expoziţie, s-au numărat şi fazanii, raţele exotice sau porumbeii.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită