Web Analytics

Frica păzeşte pepenii. Ilinca l-a înlocuit pe Falcă la întâlnirea cu contribuabilii din Muscel

de | 25.01.2012 22:30 | Culise

Joia trecută, sala mare a primăriei Câmpulung a găzduit o nouă întâlnire a contribuabililor musceleni cu reprezentanţii DGFP Argeş. Pentru prima dată în ultima perioadă, întâlnirea s-a desfăşurat în absența directorului executiv de la judeţ, Dorin Falcă, cel care nu pierdea niciun prilej până acum să se afișeze în public în Muscel, pe colegiul unde vrea să candideze la deputăție. Surse din mediul finanțelor ne-au confirmat că șeful Fiscului județean s-a temut foarte tare de protestatarii din Piața Primăriei, astfel că, de vorbă cu reprezentanţii agenţilor economici din Muscel, a stat directorul Administraţiei Fiscale Câmpulung, Ion Ilinca. Întâlnirea a fost un bun prilej pentru a-l întreba pe directorul Ilinca dacă angajaţii Fiscului muscelean sunt şi ei cumva nemulţumiţi, ca mulți dintre cei ieșiți în stradă. În opinia domniei sale, activitatea la nivelul Administraţiei Publice a Finanţelor Câmpulung „se desfăşoară normal, din toate punctele de vedere”. De unde deducem că, în domeniul finanţelor, portocaliii argeșeni îşi coordonează bine interesele, atâta timp cât angajaţii din sistem nu au motive să se alăture protestelor care au cuprins România.  (ELECTRO-CUTARE)

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii

Ultimele articole