Web Analytics

Frătică, dispus la colaborarea cu Stroe după achitarea acestuia

de | 23.02.2017 13:34 | Politica si Administratie

3 fratica# Un nou episod din epopeea de la Primăria Bradu
După ce primarul ales al comunei Bradu, Dănuţ Stroe, a fost achitat de Tribunalul Argeș la judecata pe fond, pentru infracțiunea de dare de mită, acesta poate fi validat ca primar deoarece i s-a ridicat automat și controlul judiciar. Prin urmare, în următoarea ședință de Consiliu Local, așa cum a confirmat și prefectul Cristian Soare, Dănuț Stroe urmează să depună jurământul. Toată lumea așteaptă acum, cu mare interes, să vadă cum va lucra Stroe cu viceprimarul Florin Frătică, unul dintre adversarii săi istorici din Bradu.  
Iată ce ne-a declarat acesta din urmă: „Vom lucra așa cum este normal să fie. Va trebui să avem o întâlnire, o discuție și, în funcție de cum va aborda problema, vom lua o decizie. În principiu, noi am hotărât în cadrul unei ședințe cu consilierii și cu persoanele mai importante și care pot lua o decizie în primărie, că vom colabora. Până când sentințele vor deveni definitive pentru amândoi, intenționăm să colaborăm, ca primar și viceprimar. Domnul Stroe încă nu a luat legătura cu noi, probabil că va veni la primărie în câteva zile și atunci vom stabili”.
Trebuie spus că atât Stroe, cât și Frătică așteaptă o sentință definitivă în dosarele în care au fost trimiși în judecată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș. Dacă Stroe este judecat pentru dare de mită, Frătică a primit în primă instanță o pedeapsă cu suspendare pentru conflict de interese.
L-am mai întrebat pe Florin Frătică și cum comentează  afirmația  denunțătorului lui Stroe, Marian Niță, care a declarat în ziarul nostru că procurorii i-au verificat listingul telefonului în timpul anchetei, ca să vadă dacă nu cumva ar fi fost înțeles cu el, cu Frătică, ca să-i întindă o capcană lui Stroe.  
„Nu a fost nicio legătură între mine și domnul Niță. Nu am avut discuții și nici nu mi-a trecut prin cap niciodată să fac așa ceva. Cine mă cunoaște știe că nu îmi stă în caracter să fac asemenea lucruri”, a încheiat Frătică dialogul cu noi.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii