Web Analytics

Fosta președintă a Curții de Apel Pitești s-a pensionat după o carieră de 25 de ani în magistratură

de | 21.08.2020 11:11 | Actualitate

CSM a aprobat cererea de pensionare făcută de una dintre cele mai cunoscute și puternice judecătoare ale Argeșului, care are la activ numeroase sentințe pronunțate în câteva din cele mai sonore dosare din România. Este vorba despre judecătoarea Mirela Sorina Popescu, fostă președintă a Curții de Apel Pitești până în anul 2010, după care s-a transferat la Înalta Curtea de Casație și Justiție, unde a deținut multă vreme, până anul trecut, temuta funcție de președinte al Secției Penale.

Mirela Sorina Popescu are cu CV impresionant. Magistratul argeșean și-a început cariera ca procuror, în septembrie 1990 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Găeşti, câteva luni mai târziu fiind transferată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti. În perioada 1994-1996 a lucrat ca procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, iar din decembrie 1996 a devenit judecător la Tribunalul Argeş. Aici a ocupat şi prima funcţie de conducere în 1998, când a devenit şef al Secţiei Penale. Din decembrie 1998 s-a transferat la Curtea de Apel Piteşti, acolo unde, în perioada mai 2006-iulie 2009 a deţinut funcţia de preşedinte. A urmat o perioadă de aproximativ un an în care a deţinut funcţia de vicepreşedinte al Curţii de Apel Piteşti iar din octombrie 2010 a promovat ca judecător în cadrul Înatei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Argeșeanca Mirela Sorina Popescu a făcut parte și din completul de judecători care, în aprilie 2019, l-a achitat definitiv pe Călin Popescu Tăriceanu. 

 

 

Articol scris de Antoniu Neguț

Distribuie!

0 Comentarii

Ultimele articole