Web Analytics
scris joi, 20.03.2025

Fosta contabilă a Spitalului Judeţean, Amalia Dumitraşcu, a scăpat de 12 ani de puşcărie. Explicaţia avocatului Gabriel Tudor: „Delapidarea în sine au făcut-o alte persoane care nu au fost trimise în judecată”

Decizia de a-i achita pe inculpații din dosarul delapidării a patru milioane de lei de la SJU Pitești a șocat pe toată lumea. Fosta contabilă Elena Amalia Bozkurt (fostă Dumitrașcu) a fost acuzată de DIICOT că a delapidat, din 2012 până în 2017, aproximativ 4 milioane lei din conturile spitalului, banii ajungând apoi la firma Rivertex Project, condusă de Nicolae Iordache și Cătălin Adrian Iordache.

Fosta contabilă a Spitalului Judeţean, Amalia Dumitraşcu, a scăpat de 12 ani de puşcărie. Explicaţia avocatului Gabriel Tudor: „Delapidarea în sine au făcut-o alte persoane care nu au fost trimise în judecată”

Abia în 2022, după cinci ani, procurorii DIICOT au finalizat rechizitoriul. Iar anul trecut, Tribunalul Argeș i-a condamnat pe Amalia Bozkurt și Nicolae Iordache la 12 ani închisoare, iar pe Cătălin Adrian Iordache la 8 ani. Numai că, săptămâna trecută, Curtea de Apel Pitești a decis achitarea integrală pentru constituirea unui grup infracțional și participație improprie, sub forma instigării, la delapidare. Celelalte acuzații, fals intelectual, uz de fals și alterarea integrității datelor informatice, toate în formă continuată, se prescriseseră oricum. Diferența dintre soluțiile date de instanțe și nelămurirea situației prejudiciului zdruncină încrederea în instituțiile statului, mai ales că nu e prima oară când fosta contabilă a fost acuzată de o fraudă foarte mare și a scăpat prin prescrierea faptelor. Și reamintim de cazul delapidării sumei de 700.000 de euro de la BCR Piteşti, din perioada 2002-2005, unde era acuzată că a operat împreună cu o colegă.

„Cei care au făcut infracțiunea în sine nici măcar nu au fost audiați toți”

L-am contactat pe avocatul Gabriel Tudor, cel care l-a reprezentat pe inculpatul Cătălin Adrian Iordache. „Din motivare reiese că modalitatea prin care s-a stabilit că există fapta în sarcina celor trei nu a fost corectă, adică s-a reținut instigare și complicitate la instigare sub forma participației improprie la săvârșirea unei infracțiuni. Nu spun că este greșit nici de la Parchet, nici de la Tribunal, cu atât mai mult de la Curte, că aici ne convine. Au fost opinii diferite în ceea ce privește modalitatea de a stabili existența unei fapte penale. Nu s-a stabilit că nu există situația în sine, s-a stabilit că fapta pe care au săvârșit-o cei trei nu este prevăzută de legea penală. Trebuia să se discute despre altceva, nu despre delapidare. Delapidarea în sine au făcut-o alte persoane care nu au fost trimise în judecată, de aceea noi am fost trimiși sub forma participației improprii. E vorba de alții care au făcut infracțiunea, Dumitrașcu Amalia fiind trimisă în judecată doar că a instigat să săvârșească infracțiunea, aceștia neavând vinovăție. Din punctul de vedere al Curții de Apel, nu e infracțiune ce au făcut ei acolo. Nu discutăm de prejudiciu sau de situația de fapt, discutăm doar despre normele de Drept Penal care trebuie să fie respectate sau nu atunci când se condamnă o persoană”, e de părere avocatul.

Interesant este că, în trecut, așa cum am mai prezentat, avocata Amaliei Dumitrașcu a cerut să fie audiați și alți doi foști directori ai spitalului (unul dintre ei este fostul director economic Rodica Beșliu, cea a cărei semnătură se regăsea pe ordinele de plată, n.n), dar instanța a respins cererea. „Despre asta e vorba și acolo. Cei care au făcut infracțiunea în sine nici măcar nu au fost audiați toți. Cei care au semnat ordinele de plată prin care s-au transmis banii, că Dumitrașcu Amalia doar a întocmit niște hârtii, și cei care au transmis efectiv banii în conturile Rivertex nici măcar nu au fost audiați toți, doar o parte au fost audiați”, ne-a explicat avocatul Gabriel Tudor.

Citește și Lovitură de teatru! Amalia Dumitrașcu a fost achitată la Curtea de Apel pentru delapidarea de la SJU Pitești

Citește și Exclusiv. După ce DIICOT a trimis-o în judecată pe fosta contabilă Amalia Dumitraşcu, directoarea economică de la Spitalul Judeţean ne-a povestit cum a descoperit delapidarea de 3,9 milioane lei

„Au fost niște interese procedurale ca să fie reținut un grup infracțional în sarcina lor”

L-am întrebat și despre legătura dintre inculpați, dacă a putut fi dovedită. „Nu s-a găsit legătura dintre ei din punct de vedere subiectiv în ceea ce privește constituirea unui grup infracțional, pentru că pentru a fi în prezența unui grup infracțional trebuie să existe o legătură subiectivă, fiecare să aibă rolul bine stabilit, să fie un raport de subordonare, ca o instituție, numai că este una criminală. Între cei trei nu s-a găsit. Cel puțin între Iordache Cătălin și Dumitrașcu Amalia; aceștia nu au avut nicio legătură. Inclusiv cei de la spital nu îl știau. Într-adevăr, «la spital venea Iordache Nicolae, ne mai spunea niște glume, noi știam că e prieten cu Amalia», dar asta nu e suficient. Au fost și interceptări, nu s-a regăsit. Nici procurorii nu spun că ar avea legătură Dumitrașcu Amalia cu Iordache Adrian și doar că Iordache Nicolae și cu Dumitrașcu Amalia se cunoșteau. Evident că ei erau cei care colaborau, care întrețineau relația între spital și Rivertex, dar de aici până a-i face grup infracțional organizat e mult.

Făcându-i grup infracțional, e de competența DIICOT-ului, față de competența Tribunalului, adică au fost niște interese procedurale ca să fie reținut un grup infracțional în sarcina lor. Din punctul meu de vedere, că vorbim de delapidare e o chestiune de încadrare, de reținere a laturii obiective a infracțiunii, de aceea se spune că nu este prevăzută de legea penală. Dar la grup infracțional, clar, fapta nu există, nu sunt niciun fel de probe. Și dacă au fost doar doi, să zicem că s-au înțeles Iordache Nicolae cu Dumitrașcu Amalia, trebuie să fie minim trei ca să fie grup infracțional. Ideea de bază e că grupul infracțional e ceva subsidiar unei fapte de natură penală. La delapidare asta s-a reținut, că nu e prevăzută de legea penală fapta care s-a reținut în sarcina lor. Nu vorbim de existența altor fapte, nu vorbim de prejudiciu. Modul în care a fost reținut în sarcina lor o acțiune care are repercusiuni din punct de vedere penal nu a fost cel corect și nu putea fi înlocuit nici printr-o schimbare de încadrare juridică, pentru că vorbim de cu totul și cu totul altceva. Și noi cerusem schimbare de încadrare juridică la fond și ne-a respins tocmai pe considerentul ăsta, asta cer procurorii, pe asta ne judecăm”, ne-a răspuns Gabriel Tudor.

Și atunci se pune întrebarea de ce Tribunalul Argeș i-a condamnat în primă instanță? „Pentru că a avut o altă opinie în ceea ce privește definiția infracțiunii. Au fost două opinii diferite în ceea ce privește reținerea laturii obiective a infracțiunii. Sunt discuții și în doctrină, și în jurisprudență despre asta. A fost un caz mediatizat și au fost pedepsele foarte mari, dar se întâmplă destul de des să fie opinii diferite. Cum era la un moment dat cu infracțiunile cu circulația pe drumurile publice, pe unii îi achitau, pe alții îi condamnau”, e de părere avocatul.

Adrian Iordache, proaspăt achitat: „Cei de la spital de ce spun că nu ştiu şi toată lumea îi crede că n-au pus şi ei mâna pe bani?”

Numai că în acest caz vorbim despre un prejudiciu de aproape un milion de euro pentru care Spitalul Județean va trebui să se lupte iarăși în instanță. Ne întrebăm dacă pot fi trase la răspundere și celelalte persoane care au semnat ordinele de plată. „Din punctul meu de vedere, nu are cum altfel, pentru că există un prejudiciu și există niște vinovați de existența prejudiciului. Apărarea lui Iordache Adrian era: «nu aveam de unde să știu de unde sunt banii ăștia, că eu nu vorbeam cu tata de existența lor. Tata îmi spunea că sunt niște bani în cont, plătește salariile din ei, nu mă ocupam de chestia asta. Dacă eu spun că nu știu și nu sunt probe că aș ști, cei de la spital de ce spun că nu știu și toată lumea îi crede că n-au pus și ei mâna pe bani»? Adică au fost zeci de persoane care au semnat. Acum, că nu se reține infracțiunea în sarcina lor e o chestie, dar nu pot să revin la serviciu, a lipsit un milion de euro și aia e, n-am știut. Evident, trebuie să se stabilească. Nu vorbim de răspundere penală, ci de răspundere administrativă, contractuală. Clar, a existat o culpă din partea cuiva. Din punctul meu de vedere, trebuie trași la răspundere și să stabilească instanța cine e vinovat, toți care au semnat și s-au ocupat de circuitul banilor”, ne-a mai spus avocatul.

Legat de recuperarea prejudiciului, avocatul a spus că sunt șanse din punct de vedere juridic, dar nu este la fel de încrezător din punct de vedere fizic. Clientul său nu și-a înstrăinat bunurile, „dar ce o mai avea Amalia, nu pot să îmi dau cu părerea”. Colegul său de birou, avocatul Alexandru Georgian, l-a reprezentat pe celălalt inculpat, Nicolae Iordache, iar Valeria Preoteasa a fost avocata Amaliei Dumitrașcu.

Managerul SJU Piteşti, Adrian Dumbravă: „O să avem o cale extraordinară de atac asupra deciziei de la Curte, dar slabe şanse…”

Un punct de vedere despre strategia de atac pentru recuperarea prejudiciului i-am cerut și managerului Spitalului Județean de Urgență Pitești, Adrian Dumbravă. Întrucât instanța nu s-a pronunțat și pe civil pentru partea de prejudiciu, se așteaptă încă decizia. „Decomadată, n-avem ce face, decât să așteptăm”. L-am întrebat și dacă spitalul se poate întoarce acum împotriva celorlalte persoane care au semnat ordinele de plată, foști manageri ai spitalului și fosta directoare economică.
„Nu cred că se mai poate, cred că a intervenit și perioada de prescripție. O să avem o cale extraordinară de atac asupra deciziei de la Curte, e o procedură pe care noi o supunem, dar slabe șanse… Din experiența instanțelor se vede că e o cale, așa cum i se spune, extraordinară, dar fără mari sorți de izbândă”, ne-a spus, pe un ton resemnat, managerul Adrian Dumbravă, arătându-se indignat și de diferențele uriașe dintre deciziile instanțelor.

Citește și Apelul unei studente sârguincioase şi fără noroc. Părinţii şi fratele ei au rămas fără haine după ce casa lor a ars

Citește și Ministrul Fechet e ferm: pensionara de lux a lui Chiriloiu trebuie să părăsească Direcţia Silvică Argeş

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

PSD Argeş, între Crin şi Amin

Cum spuneam si acum o lună, ceva nu se leagă în PSD Argeș cu candidatura lui Crin Antonescu. Nu face deloc scânteie domnul candidat! Încă nu e...

Din ediția tipărită