Polițiștii au efectuat trei percheziții în comuna Joița, județul Giurgiu, într-un dosar de delapidare în care este vizată o fostă angajată a administrației locale. Femeia, în vârstă de 50 de ani, este suspectată că ar fi transferat bani din conturile instituției publice în propriul cont și în conturile altor trei persoane. Prejudiciul estimat se ridică la 81.580 de lei.
Acțiunea a avut loc miercuri, 4 noiembrie, în cadrul operațiunii „JUPITER”, desfășurată la nivel național pentru combaterea infracționalității economico-financiare.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu, presupusele fapte ar fi fost comise în perioada 2024-2025, când femeia era angajată a unei instituții publice din Joița. Anchetatorii susțin că aceasta ar fi efectuat plăți nejustificate din conturile instituției către propriul cont și către conturile altor trei persoane, două femei și un bărbat, cu vârste între 29 și 32 de ani. În același dosar au fost puse în aplicare patru mandate de aducere, iar persoanele vizate au fost conduse la audieri.
Reacția primarului din Joița
Primarul comunei, Alexandru Păun, a transmis că femeia nu mai era angajată a instituției din 1 februarie 2025 și că administrația locală se delimitează de presupusele acțiuni ale acesteia. Edilul a subliniat că eventualele responsabilități trebuie stabilite individual, de către autoritățile competente, cu respectarea prezumției de nevinovăție.
Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin-Vale, pentru a stabili toate împrejurările în care au fost efectuate transferurile și prejudiciul total.



























0 Comentarii