Web Analytics

articol scris miercuri, 14 septembrie 2022

„Forte Vita Farm” a deschis o modernă clinică medicală în Piteşti

Lanțul de farmacii „Forte Vita” a inaugurat cea mai nouă clinică de servicii medicale în Pitești, în zona centrală, pe Calea București. Joi, 8 septembrie, clinica și-a deschis porțile în acorduri de harpă, cu invitați aleși. Noua unitate are numeroase specialități medicale de care pot beneficia clienții.

Fondatorul Dan Ungureanu: „Garantul acestei clinici este lanțul de farmacii «Forte Vita»”

„Garantul acestei clinici este lanțul de farmacii «Forte Vita». În urmă cu 25 de ani, s-a deschis prima farmacie și a crescut. Ajungând la maturitate, a apărut clinica «Forte Vita». Clinica se va dezvolta pe ce am construit în 25 de ani cu aceste farmacii, unde am depus multă muncă, multă seriozitate, mult devotament, și cu bune, și cu rele. Ne-am făcut cunoscuți în Argeș. Un amănunt foarte important: Farmaciile «Forte Vita» și Clinica «Forte Vita» sunt ale noastre, ale argeșenilor. În acești 25 de ani am căpătat experiență cu aceste farmacii, iar pacienții, medicii au fost mulțumiți de colaborare și de serviciile farmaciei”, a spus Dan Ungureanu, fondatorul clinicii.

Citește și Lanţul local de farmacii Forte Vita Farm a ajuns la afaceri de aproape 15 milioane lei

La inaugurare au fost prezenți prieteni și apropiați ai fondatorilor, persoanele care au ajutat la construirea clinicii și doctorii care vor lucra aici. În total, 50 de medici din Argeș, București, Craiova și Iași vor activa la clinica «Forte Vita». „Îi asigur de tot sprijinul meu. Vom crea o echipă bună, cum am creat în Farmaciile «Forte Vita» și o să fiu alături de dânșii pentru a dezvolta această clinică”, a întărit Dan Ungureanu.
Monica Sabău va fi managerul clinicii. „Dorim ca această clinică să fie una unică pe piața argeșeană și nu numai. Suntem de aici și vrem să punem o amprentă unică, vrem să tratăm pacientul cu respect, vrem să acordăm sprijin atât emoțional, cât și sufletesc, și, mai ales, trupesc”, a spus Monica Sabău.

Pe Calea București, la nr. 2A se află noua clinică și este deschisă între 07:30-20:00, de luni până vineri și între 07:30-14:00 sâmbăta. Clinica oferă numeroase specialități medicale pentru adulți, dar și pentru copii: Alergologie, Cardiologie, Chirurgie plastică, Chirurgie vasculară, Dermatologie, Ecografie, Endocrinologie, Explorări funcționale, Gastroenterologie, Hematologie, Kinetoterapie - Masaj, Mamografie, Medicină internă, Nefrologie, Neurologie, Neurochirurgie, O. R. L., Obstetrică și ginecologie, Ortopedie, Ozonoterapie, Pneumologie, Psihologie, Reumatologie - Recuperare, Urologie, Chirurgie pediatrică, Ortopedie pediatrică, Psihiatrie infantilă, Pediatrie, Analize medicale.

Citește și O nouă staţie de carburanţi în Argeş: Rompetrol Partener Mărăcineni

Citește și PRO Speranţa a inaugurat o staţie de carburanţi la Muşăteşti


Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Soția unui fotbalist de la UTA Arad a amenințat că se aruncă de la etaj. A fost salvată de echipele de intervenție

Momente tensionate vineri, 6 noiembrie, în Arad, unde soția unui fotbalist de la UTA Arad a amenințat că se aruncă […] Citește!

Ogăriţă împuşcată în cap şi puiul ei, adoptaţi în Austria. Juliei i se va face reconstrucţie facială

Julia și Romeo au fost salvați în situație de urgență la un apel telefonic din partea unor iubitoare de animale […] Citește!

Golul lui Nicușor Bancu, nominalizat de UEFA la cea mai frumoasă reușită a etapei din Conference League

Universitatea Craiova a învins-o pe Egnatia, scor 2-0, în etapa a treia din Conference League, iar golul marcat de Nicușor […] Citește!

Vremea se încălzește în România la mijlocul lunii noiembrie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Vremea va începe să se încălzească treptat în România, după o perioadă cu temperaturi scăzute. Potrivit prognozei publicate de meteorologi […] Citește!

Trei vaci, diagnosticate cu rabie în Suceava. Zece persoane au fost vaccinate de urgență

Alertă sanitar-veterinară în județul Suceava, după confirmarea a trei cazuri de rabie la bovine din două gospodării, în comunele Vulturești […] Citește!

24 de trenuri Regio Călători, suspendate din cauza datoriilor către CFR. Ce rute sunt afectate

24 de trenuri operate de compania privată Regio Călători au fost suspendate începând de joi, 5 noiembrie 2026, din cauza […] Citește!

Judecătorul care l-a condamnat pe Daniel Chițoiu a demisionat din conducerea Curții de Apel Pitești

Judecătorul Costin Andrei Stancu, unul dintre magistrații sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) în urma condamnării lui Daniel Chițoiu […] Citește!

Update-Argeș. Rețineri și arestări după destructurarea unui grup infracțional organizat

IPJ Argeș a revenit cu informații după cele 65 de percheziții domiciliare efectuate, marți, 3 noiembrie, de polițiștii Brigăzii de […] Citește!

Un câmpulungean, în vizorul polițiștilor pentru transporturi de lemne cu destinații fictive

Un bărbat de 51 de ani, din Câmpulung, este cercetat într-un dosar penal privind infracțiuni la regimul silvic, după ce […] Citește!

Video-Argeș. Percheziții și audieri în dosare de evaziune fiscală și înșelăciune

Vineri, 6 noiembrie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș, sub supravegherea procurorilor de la Parchetul de pe lângă […] Citește!

Concert emoționant de colinde la Pitești, cu Lorelai Moșneguțu. Donațiile ajută persoanele cu dizabilități

Asociația de Sprijin a Copiilor cu Handicap Fizic din România - Filiala Argeș organizează un concert caritabil de pricesne și […] Citește!

Video-Pitești. Percheziții ale polițiștilor de la Arme. Ce au descoperit

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș, sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete