Web Analytics

FlorideLux a intrat pe piaţa de profil din Piteşti

de | 7.08.2014 14:12 | Politica si Administratie

FlorideLux a deschis a cincea florărie offline din ţară, la Piteşti, oraş în care piaţa de flori este estimată la peste două milioane euro, a anunţat grupul. „Industria de floristică din Piteşti se bazează în special pe comerţul stradal, preţurile fluctuând în funcţie de sezon şi de cerere. FlorideLux Piteşti aduce în primul rând un comerţ civilizat, alături de livrare gratuită în oraş”, a declarat, într-un comunicat, Marius Dosinescu, CEO şi fondator FlorideLux.

În Argeș se derulează afaceri cu flori de peste 2,1 de milioane de euro anual

Un studiu intern realizat de FlorideLux arată că în judeţul Argeş florăriile locale înregistrate oficial au cumulat împreună o cifră de afaceri de 2,1 milioane euro în 2013.
Potrivit reprezentanţilor FlorideLux, 25% din această sumă reprezintă venituri din evenimente, 30% din vânzările efectuate în sezoanele înalte de tip 1-8 martie, 14 februarie sau Crăciun, iar restul sunt venituri din diverse evenimente. FlorideLux Piteşti este a cincea florărie deschisă în mai puţin de 1 an, după Braşov, Iaşi, Cluj şi Arad. În iunie 2014, FlorideLux a atras în acţionariat companiile Mediafax Group, una dintre cele mai importante companii media din România, şi BAC Investment Banking, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa locală de consultanţă în fuziuni şi achiziţii. Acestea controlează împreună 35% din grupul FlorideLux.
F. Silvestru

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii