După ce Florian Pena a decis să renunțe la funcția de administrator la Consiliul Județean Argeș, postul a rămas vacant. Deși acesta a plecat de mai bine de 6 luni de zile din funcția de administrator al Argeșului, până în prezent nu s-a organizat niciun concurs pentru ocuparea postului și nici nu s-a dat vreo hotărâre în acest sens la Consiliul Județean. Florian Pena a decis să părăsească funcţia ca urmare a faptului că mandatul lui Constantin Nicolescu la conducerea CJ a încetat din cauza conflictului de interese de care a fost acuzat. Pentru că mandatul unui administrator al judeţului încetează de drept la încetarea mandatului preşedintelui CJ, Florian Pena a luat hotărârea de a pleca în Franța, la soția sa, unde lucrează ca asistent social, profesia sa de bază, de altfel. Constantin Nicolescu a fost cel care a înființat postul de administrator public la Consiliul Judeţean Argeş, însă Florin Tecău, actualul președinte al CJ Argeș, nu pare foarte interesat de această poziție sau poate că nu are și el un Florian Pena.
(ELECTRO-CUTARE)

„Evenimentul muscelean” a împlinit 30 de ani
Data de 12 mai 2025 a marcat trecerea a 30 de ani de apariție neîntreruptă a ziarului ”Evenimentul...
0 Comentarii