Web Analytics

Flacăra Centenarului pleacă de la Golești spre Iași și Chișinău

de | 9.05.2018 09:40 | Actualitate

6 flacaraAstăzi, de la ora 09:00, la Muzeul Golești a avut loc ceremonia de transmitere a Flăcării Centenarului către Asociația Comunelor din România, prin președintele ACoR, Emil Drăghici. Flacăra Centenarului Marii Uniri, care a fost aprinsă prima oară în data de 23 ianuarie, tot la Golești, a fost înmânată de președintele Consiliului Județean, Dan Manu, unei delegaţii a Asociaţiei Comunelor din România, care o va duce la Iaşi şi Chişinău. 
 
După intonarea Imnului Național al României și alocuțiunile invitaților, Corul Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români (A.S.C.O.R.) Iași a susținut un moment artistic.
La eveniment au participat, printre alții, delegația ACoR, acad. Răzvan Theodorescu – vicepreședintele Academiei Române, regizorul Șerban Marinescu – președintele Dacin Sara, primari argeșeni, consilieri județeni, precum și alți reprezentanți ai administrației publice locale și județene.

 
„De la Golești, Flacăra Centenarului va pleca spre Iași, un gest simbolic ce va fi realizat de Asociația Comunelor din România, urmând a fi depusă în aceeași zi în mai multe localități din țară, pe traseul Argeș – Iași. Muzeul Golești a fost ales ca loc de aprindere a Flăcării Centenarului, în data de 23 ianuarie, argumentele ținând atât de rolul familiei Golescu în istoria României, cât și de faptul că în acest muzeu se găsește tronul pe care au stat Regii României, precum și biroul lui Carol I și o caleașcă aparținând Casei Regale.” , se arată într-un comunicat de presă transmis de CJ Argeș.
 
Sursă foto: arhivă personală
 
 

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii