Alex Soroș, fiul controversatului miliardar George Soroș, s-a căsătorit cu fosta asistentă a președintelui Bill Clinton. La nuntă au participat mai mulți politicieni și activiști de stânga. Hillary, Bill și Chelsea Clinton s-au aflat pe lista participanților, alături de Kamala Harris și mai mulți prim-miniștri europeni legați de fundația de finanțare a lui George Soroș. Un nume care s-a făcut remarcat pe lisa invitaților este cel al premierului Albaniei, Edi Rama.
Citește și: Nicușor Dan nu ar fi absolvit cursurile Universității Sorbona din Paris. Ce spune prestigioasa instituție
Nunta a fost organizată la o proprietate a familiei Soroș din New York, unde mai mulți invitați de top și-au făcut apariția în avioane private.
Pe lista participanților s-au aflat familia Clinton, fostul vicepreședinte al SUA, Kamala Harris, și soțul ei, mai mulți senatori, fostul președinte al Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi, inclusiv mai multe personalități culturale. De asemenea, au venit inclusiv demnitari străini precum premierul Albaniei, Edi Rama.
Cuplul s-a logodit în New York City în luna mai a anului trecut, Alex și Huma cunoscându-se la o petrecere organizată în toamna anului 2023. Soros nu mai avusese o relație de aproape 10 ani înainte de a-și întâlni aleasa, în timp ce fosta consilieră a lui Hillary Clinton are un fiu de 13 ani din căsătoria anterioară cu fostul parlamentar Anthony Weiner.
0 Comentarii