Web Analytics
scris marți, 30.01.2024

Firmă din Argeș, amendată drastic pe motiv de pază

Politiștii din comuna argeșeană Hârtiești au verificat modul în care sunt respectate condițiile privind organizarea pazei la mai mulți agenți comerciali.

Firmă din Argeș, amendată drastic pe motiv de pază

Citește și: Argeș. Coliziune cu o autobasculantă! Două rănite, la spital!

Ei bine, la o societate comercială cu sediul pe raza comunei Vulturești, care mai fusese controlată, ei au constatat că nu era întocmită analiza de risc la securitatea fizică a obiectivului, document obligatoriu în baza căruia sunt trasate sarcinile minimale din punct de vedere al organizării pazei.

Anterior, la primul control al polițiștilor, fusese depistată aceeași abatere, pentru care fusese stabilit termen de remediere, care nu a fost respectat.

Prin urmare, potrivit Biroului de presă al IPJ Argeș, reprezentantul societății comerciale a fost sancționat contravențional cu o amendă de 10.000 de lei, conform H.G. 301/2012, privind normele de aplicare ale Legii 333/2003 privind paza obiectivelor și bunurilor.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *