Web Analytics
scris joi, 26.10.2017

Finanțare de peste 78 de milioane de lei pentru reabilitarea Spitalului Județean

SpitalulJudeteanArges Președintele Consiliului Județean Argeș, Dan Manu, a semnat, joi 26 octombrie 2017, la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene contractul de finanțare al proiectului “Consolidarea și reabilitarea Spitalului Județean de Urgență Pitești ”. Este vorba de unul dintre cele nouă proiecte depuse de Consiliul Județean Argeș care au obținut finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL II). Este cel mai mare proiect al Consiliului Județean Argeș, cu o valoare totală de peste 78 de milioane de lei.

Finanțare de peste 78 de milioane de lei pentru reabilitarea Spitalului Județean

Principalele lucrări ce vor fi executate în cadrul proiectului sunt:

– consolidarea corpurilor aflate în risc seismic;

– reabilitarea tuturor saloanelor și rezervelor și dotarea corespunzătoare a acestora;

– refacerea tuturor instalațiilor și finisajelor interioare și exterioare ale clădirii;

– eficientizarea energetică a clădirii.

Prin realizarea acestor lucrări, clădirea, care acum se în cadrează în clasa de risc seismic II, va trece în clasa de risc seismic III.

Cum prin realizarea acestei investiții numărul paturilor din actuala clădire a spitalului se va reduce cu 120, în paralel, din fonduri proprii, Consiliul Județean Argeș va demara un alt proiect care vizează “Extinderea corpului principal al Spitalului Județean de Urgență Pitești”. Va fi astfel construită o clădire nouă, în suprafață totală de 4.090 metri, parter plus patru etaje, cu următoarea structură:

– Parter – Secția Chirurgie Plastică, cu Unitate pentru Arși, având 25 de paturi cu dotări și circuite specifice

– Etajul I – Secția de Chirurgie Cardiovasculară, având 25 de paturi (cele 13 ale actualului compartiment de chirurgie vasculară se suplimentează cu 12 paturi pentru chirurgie cardio)

– Etajul II – Bloc operator cu patru săli de operații: 3 aseptice (intervenții cardiovasculare, sală de procedură de electrofiziologie, implantare de defibrilatoare și stimulatoare, sală de intervenții chirurgie plastică) și o sală de  intervenții septice, având circuite separate.

– Etajele III și IV – sunt destinate secției de cardiologie, cu un total de 75 de paturi, dintre care: 15 pentru USTACC, 10 pentru compartimentul de cardiologie intervențională și 50 pentru restul secției.

Parterul va comunica cu Unitatea de Primiri Urgențe, iar etajul al doilea cu secția ATI.

Valoarea totală estimată a lucrării este de 93 de milioane de lei, din care valoarea estimată a lucrării de construcție este de 69 de milioane de lei, iar valoarea estimată pentru dotări este de 24 de milioane de lei, reprezentând 4 seturi de echipamente complexe specifice dotării sălilor din Blocul Operator, aparat mobil de radiologie, sisteme de filtrare-dezinfectare aer tip HEPA-ULPA.

 

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...