Sâmbătă, 3 octombrie, la ora 18.00, la Cinematograful de artă „Mircea Diaconu” din Pitești va fi proiectat în premieră filmul „Duminicile”. Iată povestea, potrivit unui comunicat al Filarmonicii Pitești:
Ainara (17 ani) se poate lăuda cu rezultate excepționale la școală, ceea ce îi face părinții să se aștepte la studii universitare și la o carieră strălucită. Doar că Ainara nu e deloc convinsă că acesta îi este viitorul: fata e tot mai atrasă de perspectiva de a devein călugăriță. Decizia ei dinamitează pacea fragilă din familie, forțându-i pe cei apropiați ei să-și pună sub semnul întrebării credința, așteptările și sentimentele.
Filmul a avut premiera în România pe 25 septembrie 2026.
Biletul costă 10 lei, cu reduceri de 50% pentru studenți și pensionari și de 75% pentru elevi.
Duminică, 4 octombrie, la ora 18.00, la același cinematograf va fi reproiectat filmul „Dosarele orașului alb”.
La barajul de la Târnița este găsit cadavrul unui bărbat necunoscut, îngreunat cu beton și legat cu lanț. Comisarul Emil Voineag, alături de criminalista Eva și colegul Toma, defulează o anchetă ce pare fără piste: nici identitate, nici motiv clar. În paralel, la Cluj-Napoca, Carol Ionescu, un tată măcinat de vină și alcool, are o premoniție tulburătoare: fiica lui, Mara, va fi răpită. Curând, presimțirea devine realitate.
Investigația scoate la iveală o legătură stranie între victime: obsesia pentru „Orașul Alb”, un loc apărut în vise, tablouri și manuscrise. Firul duce la profesorul Martin, care o evaluează pe Mara și o selectează pentru un proiect secret. În spatele acestuia se află Cristian Haraga, un om bogat și grav bolnav, care finanțează experimente clandestine menite să deschidă o „poartă” către o altă lume. Mara devine cheia, iar Carol și Voineag intră într-o cursă contra cronometru pentru a o salva.
Filmul a avut premiera în România pe 11 septembrie 2026.
Prețul biletului este de 8 lei, cu reduceri de 50% pentru studenți și pensionari și de 75% pentru elevi.





























0 Comentarii