# 21 de zile în America (2)
San Francisco e o bijuterie de oraș. Multicolor ca o carte poștală, smart ca un iPhone proaspăt asamblat în Silicon Valley, british spre sobru în zona băncilor și a hotelurilor din centru, very american prin zgârie norii și celebrele străzi în pantă de 45 de grade, zgomotos ca o vuvuzelă și mirosind a pește, de la o poștă, în zona golful și a Digului 39. Despre acesta din urmă, care este una dintre atracțiile acestui al treilea oraș californian ca mărime, vreau să vorbesc în acest episod.
O călătorie în timp, cu Cable Car
Aici, la Pier 39 (”pier” înseamnă dig în engleză), turiștii se calcă pe bătături să mănânce fructe de mare prăjite în ulei și să cumpere tricouri suvenir cu cei mai celebri infractori încarcerați de-a lungul timpului pe insula Alcatraz. Dacă ești turist, trebuie neapărat să iei ”cable car” ca să ajungi la Digul 39. Costă 12 dolari tichetul dus-întors, însă ai prilejul să urci și apoi să cobori cu un tramvai din lemn, inaugurat încă de la sfârșitul secolului XIX. ”Cable car” e un vehicul arhaic care circulă descoperit pe părțile laterale, cât să-ți ofere posibilitatea de a face poze în mișcare, și e acționat manual în anumite puncte de pe traseu, în special în intersecții. Sistemul de transport public Cable cars a fost inventat în 1873 de Andrew Hallidie pentru ca locuitorii orașului să poată urca pe străzile și dealurile accidentate din San Francisco. Așadar, din centrul orașului, urci și apoi cobori străzile în pantă, cu acest vehicul rustic până la stația terminus din vecinătatea golfului.
Pier 39, limba de lemn ce despică obraznic apa golfului
Imediat ajungi pe faleza golfului, de unde se vede Alcatrazul, nu fără a trece însă prin Fishermans Wharf sau Cheiul Pescarului, locul unde își dădeau întâlnire pauperii cu năvoade, în secolele 18-19, înainte de a porni cu bărcile spre ocean. Apoi, de-a lungul falezei, intri în zona de promenadă, lași docurile în urmă și numeri mai multe diguri până ajungi la cel mai celebru dintre ele – Pier 39. Digul acesta, vizitat anual de milioane de turiști, sosiți de pe tot mapamondul, e de fapt o uriașă limbă de lemn care se insinuează în apa oceanului. Cu timpul, negustorii vremii și-au deschis aici magazine de mărunțișuri și suveniruri, profitând de traficul mare generat de pescari, pe de o parte, și de turiștii care se înmulțeau de la an la an, pe de alta. Toate magazinele sunt din lemn, ca și scândura digului, într-o arhitectură de vis, cu parfum și negoț de secol optsprezece. Doar bancomatele și POS-urile de la casă te readuc în zilele noastre. În rest, primăria din San Francisco, prin creierele pragmatice și aerisite din administrația orașului, a dat ordin de zi pe unitate ( și asta de cel puțin 150 de ani, rețineți!), ca totul să fie conservat și să încadreze într-o urbanistica locală ce atrage turiștii, ca peștii, odinioară, în navoadele întinse în golf de către pescari. Flori peste tot, în zona pietonală a digului, dacă pot să mă exprim așa, dar și pe terasele restaurantelor, aliniate și încadrate în aceeași arhitectură exclusiv din lemn. Răsărite obraznic din glastrele montate pe terasele din zona de shopping, florile de la Digul 39 mi-au reamintit, nu știu de ce, de mușcatele îngrijite de bunica și de copilăria mea.
Industria de suveniruri Alcatraz și Al Capone
Foarte multe magazine cu suveniruri am observat. cu tricouri, eșarfe, chei, magneți și desfăcătoare de bere, toate amintind de un alt simbol al orașului San Francisco, insula Alcatraz și pușcăria care i-a adus celebritatea, în special după ce aici a fost încarcerat și a apoi și-a găsit sfârșitul gangsterul nr. 1 al Americii interbelice, Al Capone. O industrie de suveniruri, în valoare de zeci de milioane de dolari, s-a dezvoltat în jurul brandurilor (ce ciudat sună pentru noi românii, nu?) Al Capone și Alcatraz. Cel puțin tricourile cu Al Capone sunt purtate de turiști aterizați din Filipine și până în Argentina, și din Rusia până în Africa de Sud. Nu doar asta vinde America, dar și asta vinde și o face magistral, de vreme ce industria de care tocmai am amintit generează munți de bani. Noi îl avem pe Dracula, aproape că nu există american care să nu fi auzit de vampirul din Transilvania, și nu suntem în stare să-l vindem cum trebuie. Tot americanii fac bani din el. Revenind la infractorii celebri deținuti la Alcatraz, mai trebuie amintiți George ”Machine” Gun Kelly, un criminal notoriu și sângeros din aceeași perioadă nebuloasă a prohibiției și Robert Stroud, supranumit și ”Păsărarul din Alcatraz”, deținut care a inspirat un roman și apoi un film foarte popular cu Burt Lancaster în rolul principal. Biletele pentru Alcatraz Cruise se iau de la Digul 33 și costă 37 de dolari pentru un adult, însă rezervările (asta trebuie neapărat să știți! ) se fac cu trei, patru zile înainte, cel puțin. Eu am vizitat Digul 33 într-o zi de vineri și abia pentru miercuri erau bilete disponibile. Miercuri trebuia să fiu în drum spre Nevada, așa am rămas cu marele regret de a nu fi putut vizita Alcatrazul și cu promisiunea, însă cu promisiunea pe care mi-am făcut-o, aceea să revin cândva în San Francisco. Măcar și pentru a vizita o pușcărie.
Concert în aer liber cu leii de mare
Ce-ar mai fi de văzut la Pier 39? Spectacole stradale și show-uri la tot pasul, turiști sau localnici dezinhibați care decartează un dolar sau câțiva cenți în pălăria unui negru temperamental ce dansează în ritm de rap sau rock. Am văzut, de asemenea, o doamnă care interpreta jazz pe trotuar ( și, credeți-mă, cânta foarte bine!) sau un iluzionist care a adunat cel puțin 200 de persoane la show-ul pe care l-a oferit ad-hoc, pe scândura digului. Oamenii aceștia sunt artiști ambulanți și fac un ban pentru traiul zilnic, fără a fi stridenți și fără a violenta intimitatea cuiva. Însă episodul care face Digul 33 din San Francisco un obiectiv turistic, unic în lume, e simfonia focilor. De fapt, sunt lei de mare tolăniți aristocratic pe niște banchize de lemn și care scot sunete specifice, într-un madrigal fabulos. Turiștii se adună în păr, îi fotografiază, ba chiar unii îi și aplaudă pentru acest concert în aer liber.
Reportaj de Gabriel Grigore
0 Comentarii