Tudoran Aninoşeanu, ctitorul mănăstirii Aninoasa

Tudoran Aninoșeanu (Vlădescu), născut în jurul anului 1628 în satul Aninoasa și decedat în 1695, fiind înmormântat în biserica mănăstirii Aninoasa, ctitoria sa. Printre marile familii importante ale Țării Românești s-a aflat și aceea a Vlădeștilor, cunoscută în documente începând cu secolul al XV-lea. Numele și-l trage de la satul Vlădești, de pe apa Bratia, din fostul județ Muscel, sat vecin la nord cu Aninoasa și Slănicul de Jos, actualul Valea Siliștii. Documente din a doua parte a secolului al XVI-lea și prima a celui următor îl înregistrează pe Tudoran pitarul, apoi și pe fiii săi Iane paharnic, Badea logofăt și Pârvul logofăt, toți cu avere însemnată și influență politică, ocupând diferite dregătorii în țară. Iane paharnic, decedat înainte de anul 1638, își întemeiase gospodăria, împreună cu soția sa Chera, pe moșia lor Aninoasa. Fiul acestora, botezat cu numele bunicului său, adică Tudoran, și-a întemeiat familia tot în Aninoasa, căsătorindu-se cu Alexandra, fiica logofătului Stan din Crețulești și a Stanei Greceanu. Deoarece părintele său, Iane paharnic, își avea gospodăria în Aninoasa, iar el a rămas în acest sat, mărindu-și moșia, documentele îl înregistrează cu apelativul Aninoșeanu. Acest Tudoran Aninoșeanu, înrudit cu multe familii boiereşti din țară, a fost cel mai de seamă reprezentant al familiei Vlădescu, afirmându-se în viața economică, politică și culturală a țării. Documentele vremii îl înregistrează cu diferite funcții: paharnic, între 1 martie 1653 și 3 august 1664, clucer, între 5 februarie 1664 și 16 ianuarie 1669, mare pitar între 20 aprilie 1669 și 31 octombrie același an, agă între 14 noiembrie 1669 și 13 aprilie 1671. La 21 decembrie 1673 este menționat ca mare stolnic, iar între 3 ianuarie și 21 decembrie 1674 s-a aflat în funcția de mare clucer. Este cunoscut mai ales pentru ctitoria sa, frumoasa biserică din satul natal, Aninoasa, construită în anul 1677 și transformată în mănăstire, el însuși devenind călugăr sub numele de Teodosie.

Constantin Dejan, deputatul și protopopul de Pitești

Constantin Dejan, născut la 15 aprilie 1916 în satul Slănic, comuna Aninoasa, fiul lui Constantin și al Anei, decedat la 1 ianuarie 1996 în Pitești. Studii: școala primară (1922-1926) în Slănic, apoi Seminarul Teologic „Miron Patriarhul” din cadrul Orfelinatului pentru orfani de război de la mănăstirea Negru Vodă din Câmpulung-Muscel (1926 – 1934) și Facultatea de Teologie București (1934 – 1938). Paralel cu Teologia a audiat cursurile de sociologie ale profesorului Dimitrie Gusti de la Universitatea din București, luând parte la vasta acțiune social-culturală a acestuia. În anul 1945, la înființarea Muzeului Satului din București, la îndemnul profesorului, s-a ocupat de aducerea și amplasarea casei din Stăneștii Muscelului, cu tot inventarul, colaborând cu H.H. Stahl și Victor Ion Popa. În anii 1935-1936, tot sub îndrumarea lui Dimitrie Gusti, a lucrat în echipe studențești monografice-sociologice interdisciplinare, apoi în cadrul Fundațiilor Culturale și Serviciului Social. Între anii 1937-1941 a îndeplinit diverse însărcinări culturale în diferite zone ale țării: director de cadre al Serviciului Social, la Făgăraș și Târgu-Mureș, conducător de colective de lucru. Cercetările efectuate cu echipe studențesti, în anul 1939, în cadrul Fundațiilor Culturale au fost cuprinse în lucrarea „60 sate românești cercetate de echipele studențești în vara anului 1939“. Pentru activitatea culturală și socială desfășurată a primit premiul I pe țară, în anii 1937 și 1938, și Ordinul Meritul Cultural clasa a II-a, în anul 1938, chiar de la regele Carol al II-lea. A cunoscut și colaborat, în această perioadă, cu Anton Golopenția, Ovidiu Bădina, Octavian Neamțu, Emanoil Bucuță, Alexandru Lascarov-Moldovan. În anul 1940, la intervenția lui Dimitrie Gusti, a fost numit subsecretar de stat la Ministerul Instrucțiunii, Cultelor și Artelor – Direcția Contabilitate.
Declanșarea Războiului al Doilea Mondial l-a determinat să ia o altă hotărâre cu privire la viitorul său: îmbrăcarea sutanei. În anul 1941 a fost hirotonit preot la biserica din Bârseștii de Sus, județul Argeș, apoi este mutat la biserica din comuna Găvana, același județ, iar după două decenii în Pitești, la bisericile: Sfânta Treime-Beștelei (1962-1967) și Sfânta Vineri (1968-1990). A fost membru și președinte al Consistoriului Eparhial (1949-1953), membru în Adunarea Eparhială (1954-1990), protopop al Protopopiatului Pitești (1948, 1954-1985), deputat în Sfatul Popular al regiunii Argeș, apoi județului Arges (1957-1985), decorat cu Ordinul Steaua Republicii Populare Române, clasa a V-a.

Vasile Fica, directorul Spitalului Clinic al Municipiului București

Vasile Fica, născut la 1 noiembrie 1929 în satul Valea Siliștii, comuna Aninoasa. Studii generale în Aninoasa, apoi Liceul Militar din Predeal și Institutul de Medicină și Farmacie din București, doctor în medicină, specializare în cardiologie la Clinica de Cardiologie a Universității din Gand-Belgia. După terminarea facultății a lucrat ca medic la Dispensarul de copii cu staționar din comuna Vlădești-Argeș, în perioada 1956-1957.
Începând cu toamna anului 1957 devine cadru universitar (preparator principal) al Institutului de Medicină și Farmacie din București, parcurgând toate treptele didactice, devenind profesor universitar în anul 1978. Din anul 1996 devine coordonator de doctoranzi, fără frecvență. În 1981 este medic primar gr. II, boli interne.
Pe linie managerială a ocupat următoarele funcții: director al Spitalului Brâncovenesc (1973-1978), director al Spitalului Clinic al Municipiului București (1980-1990), şef Secție II Medicală a Spitalului Universitar de Urgență București. În perioada 1963-1966 a fost membru al Societății de Medicină Internă – filiala București și secretar al comitetului acestei secții.
În 1971 devine membru al Societății Internaționale de Medicină Internă. În perioada 1959-1962 este membru în colegiul de redacție al revistei „Spitalul“, iar în 1973 în colegiul de redacție al revistei „Viața Medicală“. Este autor a patru monografii și a 130 lucrări stiințifice.

Colonelul Ion Ilinescu – doctor în ştiinţe medicale

Ion Ilinescu, născut în satul Valea Siliștii, comuna Aninoasa, județul Argeș, la 25 iunie 1928, decedat la 7 noiembrie 2000, la Craiova. Studii: primare în comuna Aninoasa (1935-1939), apoi elev al Liceului Militar Ștefan cel Mare din Cernăuți, unde a absolvit 7 clase în anul 1947. După desființarea liceului, în 1947, a continuat clasa a VIII-a la Liceul Dinicu Golescu din Câmpulung, obținând diploma de bacalaureat. Apoi a urmat cursurile Institutului de Medicină și Farmacie București pe care le-a absolvit în anul 1955. Funcții: medic militar, cu funcția de medic șef de unitate, în perioada 1955-1958, avansat la gradul de locotenent colonel în rezervă în anul 1979, pentru activitatea depusă în pregătirea militară a studenților mediciniști, medic secundar interne la Spitalul Sighișoara, medic specialist interne, 1961. În anul 1962 devine asistent universitar la Institutul de Medicină și Farmacie Târgu-Mureș, doctor în stiințe medicale în anul 1970, medic primar interne 1971, șef de lucrări Medicină Internă începând cu anul 1971 la Facultatea de Medicină din Craiova, conferențiar titular la catedra de discipline medicale, 1977, șef de catedră Medicină Internă începând din anul școlar 1984-1985, membru al Consiliului Profesoral Studențesc, 1990, profesor universitar medicină internă, 1990, conducător ştiințific de doctoranzi, din 1991, membru al Uniunii Medicale Balcanice, din 1990, cu participare la congrese în Grecia, Turcia, Bulgaria, membru al Societății Naționale de Gastroenterologie, din 1990.