Web Analytics

articol scris sâmbătă, 19 iulie 2025

Fiecare primărie va decide dacă vrea sau nu păcănele în localitatea sa

Fiecare primărie din România va decide dacă autorizează sau nu jocurile de noroc pe teritoriul pe care îl administrează, potrivit proiectului de reformă a administrației locale propus de Guvern.

Guvernul va propune descentralizarea activităţii organizării jocurilor de noroc, astfel încât autoritatea locală, în speţă primăria, să aibă dreptul de a decide dacă autorizează sau nu efectuarea acestei activităţi de jocuri de noroc pe raza localităţii pe care o gestionează, a declarat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.

Citește și: Bolojan vrea concedieri masive la „Apele Române”. Jumătate din salariați vor fi dați afară

"Vom propune o simplificare a procedurilor de descentralizare, astfel încât să existe posibilitatea, într-un termen cât mai rapid posibil, să predăm atribuţii de la nivelul administraţiei publice centrale către nivelul administraţiei publice locale, împreună cu resursele financiare aferente şi, unde este cazul, şi cu imobilele care însoţesc aceste atribuţii.

Aceasta este partea generală pe modificarea Codului administrativ, pe procedura de descentralizare. O măsură specifică pe care o propunem în acest pachet este aceea referitoare la descentralizarea activităţii organizării jocurilor de noroc, astfel încât autoritatea locală, în speţă primăria, să aibă dreptul de a decide dacă autorizează, îşi doreşte, sau nu autorizează, nu îşi doreşte efectuarea acestei activităţi de jocuri de noroc pe raza localităţii pe care o gestionează", a declarat Cseke Attila.

De asemenea, autoritatea locală poate decide, în cazul în care răspunsul este afirmativ, amplasarea acestor activităţi de jocuri de noroc pe o anumită zonă, pe anumite străzi pe care le identifică după nevoia şi interesul local, a precizat ministrul.

El a adăugat că, de asemenea, autoritatea locală poate să decidă instituirea unei taxe speciale, anuale, care se va plăti de către operatorul licenţiat pe jocuri de noroc care îşi desfăşoară astfel activitatea.

În ceea ce priveşte activităţile care se desfăşoară în prezent, va fi instituit un termen tranzitoriu de şase luni, a explicat ministrul.

Citește și: Sentinţă redusă, la 11 ani şi 9 luni de închisoare, pentru şoferul drogat care a târât un poliţist cu maşina pe DN 73

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mioveni premiază cadrele didactice ieșite la pensie

Joi, 1 octombrie 2026, de la ora 13:00, în sala mică a Centrului Cultural Mioveni, va avea loc ceremonia de […] Citește!

Unde sunt armatele lui Călin Georgescu? Generalii curentului suveranist își bagă picioarele în ghips

Dan Andronic. 30 septembrie 2026 Din cuprinsul articolului Călin Georgescu arestat, indignare pe social media Cum se pune piciorul în […] Citește!

Începe un nou sezon! FC Argeş Basketball – CSU Sibiu, sâmbătă, 3 octombrie, de la ora 18, în prima etapă din LNBM

Echipa de baschet a Piteştiului îşi începe aventura în noua ediţie a Ligii Naţionale BCR pe propriul teren. În cadrul […] Citește!

Marele secret al lui David Popovici! Cum a scăpat de depresie: „Am făcut terapie!”

David Popovici (22 ani) a dezvăluit că s-a confruntat cu depresia după ce și-a îndeplinit marele vis. Campionul olimpic a […] Citește!

Cristiano Ronaldo a plecat de la antrenament!

Cristiano Ronaldo a lipsit de la antrenamentul Portugaliei. Alerta s-a instalat la Federația Portugheză de Fotbal, iar președintele și-a anulat […] Citește!

Probleme de sănătate pentru Ladislau Boloni!

Loți Boloni (73 de ani) s-a confruntat cu probleme de sănătate în ultima perioadă, iar acest lucru l-a făcut să […] Citește!

Consecințele dezastrului: ce riscă România după debutul catastrofal din Nations League

La trei ani după momentul de vârf al naționalei, în istoria ei recentă, trăim acum căderea un abis a primei […] Citește!

Guvernul Mureșan, la vot în Parlament. Sunt necesare 233 de voturi, iar premierul desemnat spune că are în jur de 200

Guvernul propus de Siegfried Mureșan ajunge miercuri la votul din Parlament. Cabinetul are nevoie de cel puțin 233 de voturi […] Citește!

Andreea Lala, în Top 10 la Miss Grand International 2026. Românca s-a calificat în Top 40 după votul publicului

Andreea Georgiana Ciucă, cunoscută în mediul online drept Andreea Lala, reprezintă România la Miss Grand International 2026, competiție desfășurată în […] Citește!

Facturi aproape duble la căldură de la un oraș la altul. Unde pot ajunge costurile la 800 de lei

Iarna vine cu diferențe mari de cost pentru românii racordați la sistemele centralizate de încălzire. În timp ce unele primării […] Citește!

Fost campion mondial, condamnat la 7 ani de închisoare pentru abuzuri sexuale asupra a doi minori

Fostul campion mondial la snooker Graeme Dott a fost condamnat la șapte ani de închisoare pentru abuzuri sexuale asupra a […] Citește!

Alertă pentru a doua noapte la granița cu Ucraina: avioane F-18 spaniole au decolat după detectarea unei ținte aeriene

Nordul județului Tulcea a fost din nou în alertă în noaptea de marți spre miercuri. Radarele Ministerului Apărării Naționale au […] Citește!

Omul săptămânii

Marian Tănăsie

Opinie

Unde sunt armatele lui Călin Georgescu? Generalii curentului suveranist își bagă picioarele în ghips

Din ediția tipărită

Ameninţări deşarte din partea lui Lasconi! Iar dă în judecată pe cineva

Atunci când se simte lezată de afirmațiile unor opozanți sau contestatori, primărița Câmpulungului fie vine cu o replică de blochează […] Citește!

O echipă venită să prindă câini fără stăpân la Ștefănești s-a trezit că trebuie, mai întâi, să evite un om al legii aflat în concediu

La Ștefănești, pe 17 septembrie 2026, trebuiau prinși câini fără stăpân, în urma unui contract de capturare a animalelor, cu […] Citește!

Dan Dmd e negul din chiloții politicianului Cap de Porc

Dan Dmd e negul din chiloții politicianului Cap de Porc. Doar ca și-a schimbat poziția, mutându-se spre dorsoventral, singura zonă […] Citește!

Foto-pamflete

Noaptea Cercetării Științifice, la Pitești, la Universitate

Vineri, 25 septembrie, la Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București - Centrul Universitar Pitești va avea loc „Noaptea […] Citește!

Continuă izolarea Câmpulungului! DN 73C va fi reabilitat doar între Curtea de Argeş şi Râmnicu Vâlcea

În această toamnă, continuă lucrările de reparații pe DN 73C, pe traseul cuprins între Câmpulung și Curtea de Argeș. În […] Citește!

Pitești. Prof. Ștefan Găitănaru a împlinit 75 de ani. Sărbătorit la facultate

Joi, 17 septembrie, la Facultatea de Teologie, Litere, Istorie și Arte din Pitești a fost sărbătorit, de ziua lui, domnul […] Citește!

Șefa Secției penale de la Curtea de Apel Piteşti a sesizat Curtea Constituțională

Pensionată în anul 2020 și reîncadrată ca judecător un an mai târziu, șefa Secției penale a Curții de Apel Pitești […] Citește!

Ursul ca ursul, dar cu berbecul ce-ați avut?

În urmă cu vreo două săptămâni, ursul a... lovit din nou comuna Cocu, unde a dat iama prin oile dintr-o […] Citește!

Zero pe linie! Consilierii din Câmpulung ridică mâna, dar nu propun

În acest an au fost adoptate de către Consiliul local Câmpulung aproape o sută cincizeci de hotărâri, aproape fără ratarea […] Citește!