Web Analytics
scris miercuri, 20.05.2026

Festivitate anversară „Pitești 638”, miercuri, la sărbătoarea orașului

Primăria Pitești și Consiliul Local au marcat, miercuri, 20 mai 2026, împlinirea a 638 de ani de la prima atestare documentară a orașului, prin organizarea unei ședințe festive „Pitești 638”, eveniment desfășurat în sala de reuniuni a Consiliului Local și la statuia domnitorului Mircea cel Bătrân din zona centrală.

La această sărbătoare a comunității au participat, alături de reprezentanții municipalității, oficialități județene și regionale, reprezentanți ai mediului de afaceri și universitar, ai Episcopiei Argeșului și Muscelului, ai societății civile, precum și invitați speciali – cetățeni de onoare ai Municipiului Pitești.

În cadrul ședinței festive au susținut alocuțiuni primarul municipiului Pitești – Cristian Gentea, președintele Consiliului Județean Argeș – Ion Mînzînă, prefectul județului Argeș – Sebastian Nedelcu, și consilier Mihaela Stănciulescu – reprezentant al instituției Avocatul Poporului.

Programul a inclus o scurtă prelegere istorică susținută de reputatul istoric și scriitor argeșean dr. Ion Tiţa Nicolescu, urmată de un moment deosebit – conferirea titlului de „Cetățean de onoare al municipiului Pitești” profesorului universitar doctor Dumitru Constantin Dulcan, personalitate marcantă a medicinei românești, medic neurolog și psihiatru.

În încheiere, reprezentanții administrației locale au depus o jerbă de flori la statuia domnitorului Mircea cel Bătrân, cel care a consemnat, prin actul emis la 20 mai 1388, prima atestare documentară a Piteștiului. Momentul a fost marcat printr-un recital susținut de corul CREDO al Bisericii Domnești „Sfântul Gheorghe”.

Manifestările dedicate aniversării orașului continuă joi, 21 mai, când sunt sărbătoriți patronii spirituali ai Piteștiului, prin oficierea Sfintei Liturghii și a slujbei de Te Deum la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”.

Citește și: Tudor Pendiuc, premiat de Cristian Gentea. Ședință festivă de Zilele Piteștiului

Citește și: Lasconi şi-a luat consilier personal un fotograf absolvent de Educaţie fizică

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Piste pentru pietoni la Câmpulung

Momentul este în ziua de luni, 4 mai 2026, spre prânz, locul este în apropierea fostei autogări din Câmpulung. O mașină de poliție oprește în...