Festivalul “Tradiții Argeșene” de la Corbeni, a continuat cu evenimentele culturale pregătite de organizatorii de la Asociația VOCART, iar oamenii au venit din toate colturile județului și nu numai.
Dansatorii din Ansamblul “Argeșul” au urcat pe scenă și au prezentat trei suite apreciate de public. Alături de ei au fost trei tineri talentați: naistul Ștefan Ducu, interpreta Sofia Moisescu și saxofonistul Ianis Costea.








Au fost organizate concursuri inedite, iar cel care a avut cel mai mare succes a fost cel de tăiat lemne cu joagărul, unul dintre participanți fiind meșterul popular Tică Vasile, declarat Tezaur Uman Viu. Se estimează că, până acum, festivalul de la Corbeni a atras peste 3000 de vizitatori.
Astăzi, pe scena festivalului vor urca alți artiști de seamă ai muzicii populare românești, printre care Ileana Lăceanu, Nicu Mâță și Niculina Stoican.



























0 Comentarii