Web Analytics

Festivalul Național de Muzică Folk „Trivale Fest”, la finalul lunii octombrie, în Pitești

de | 6.10.2023 13:36 | Actualitate, Cultură, Home

Grupul Folk P620, Adrian Bezna și Mircea Baniciu &Band vor cânta la Festivalul Național de Muzică Folk TRIVALE FEST, duminică, 29 octombrie, de la ora 18:00, la Filarmonica Pitești.

Preselecția pentru concursul de interpretare se va face tot duminică, 29 octombrie, dar de la ora 10:00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții (Centrul Cultural Pitești). Aspiranții la premiile și trofeele festivalului se pot înscrie până pe data de 27 octombrie 2023. Regulamentul festivalului și fișa de înscriere pot fi descărcate de pe site-ul oficial al Centrului Cultural Pitești (www.centrul-cultural-pitesti.ro) sau de pe pagina oficială de Facebook a instituției.

Juriul va fi format din personalități din domeniul muzical: conf. univ. dr. Gheorghiță Stroe – șef al Catedrei de Muzică a Universității Pitești (președintele juriului), prof. dr. Camelia Văduva-Clavac – asistent universitar, profesor de canto în cadrul Universității Pitești, Valentin Sprîncenea – profesor de chitară clasică la Liceul de Arte „Dinu Lipatti” Pitești, Adrian Bezna – cantautor, poet, și Andrei Bulf, directorul artistic al festivalului. Prezintă Ion Marinescu de la Radio România Actualități.

Citește și Sâmbătă, 7 octombrie, începe cel mai mare pelerinaj al anului

Biletele pentru Festivalul Național de Muzică Folk TRIVALE FEST 2023 vor fi puse în vânzare de luni, 9 octombrie, la casieria Filarmonicii Pitești. Prețul unui bilet este de 50 de lei.

Evenimentul a ajuns la a VII-a ediție și este organizat de Primăria Municipiului Pitești și de Consiliul Local, prin Centrul Cultural Pitești.

Pentru informații suplimentare puteți suna la numărul de telefon al Centrului Cultural Pitești – 0248/219976 sau să scrieți la adresa oficială de e-mail cultcentre@yahoo.com.

Articol scris de Mari Tudor

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *