Web Analytics

Fermierii pot depune cereri pentru ajutorul de stat în sectorul creșterii animalelor, până pe 15 decembrie

de | 30.11.2022 13:42 | Actualitate

Fermierii pot depune, până la data de 15 decembrie 2022, cererile anuale de solicitare a ajutorului de stat în sectorul creşterii animalelor pentru serviciile ce urmează a fi prestate începând cu 1 ianuarie până la 30 iunie 2023 inclusiv, a anunţat miercuri Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

Valorile maxime ale ajutoarelor de stat pentru perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2023 sunt de 15 lei/cap pentru rasele de animale din speciile taurine, bubaline şi ecvine, respectiv de 5 lei/cap pentru rasele de animale din speciile ovine, caprine şi porcine, în cazul serviciilor de întocmire şi menţinere a registrului genealogic al rasei.

Citește și: Programul piețelor agroalimentare din Pitești, în perioada 30 noiembrie – 4 decembrie

Potrivit APIA, pentru serviciile de determinare a calităţii genetice a raselor de animale ajutoarele sunt: 40 de lei/cap în cazul controlului performanţelor producţiei de lapte şi 20 de lei/cap în cazul controlului producţiei de carne pentru rasele de animale din speciile taurine şi bubaline; 7,5 lei/cap în cazul controlului performanţelor producţiei de lapte, 2,5 lei/cap în cazul producţiei de carne, 1,5 lei/cap în cazul producţiilor de lână pentru rasele cu lână fină şi 2 lei/cap în cazul producţiei de pielicele pentru rasele de animale din speciile ovine şi caprine; 5 lei/cap în cazul controlului performanţelor de producţie la rasele de animale din specia porcine.

Cererea iniţială aferentă perioadei 1 ianuarie – 30 iunie 2023 pentru efectuarea serviciilor de întocmire şi menţinere a registrului genealogic al rasei, completată de către solicitanţii prestatori ai serviciilor va fi însoţită de următoarele documente: dovada că solicitantul este persoană juridică, conform legislaţiei în vigoare; acreditarea solicitantului pentru întocmirea şi menţinerea registrului genealogic al rasei pentru care solicită ajutorul de stat, eliberată de ANZ; lista microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici şi mijlocii beneficiare ale serviciilor de întocmire şi menţinere a registrului genealogic al rasei, avizată de ANZ.

Citește și:  Mamele de gemeni vor primi, de la anul, o indemnizație mai mare cu 50%

De asemenea, este nevoie de copia contractului între deţinătorul registrului genealogic şi prestatorul serviciului de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, în cazul în care acesta este altul decât deţinătorul registrului genealogic, din care să rezulte contribuţia părţilor la realizarea obiectivelor programului de ameliorare; lista activităţilor, inclusiv lucrările şi tarifele acestora pentru serviciile de întocmire şi menţinere a registrului genealogic al rasei, pentru perioada de aplicare, avizată de ANZ.

Documente specifice trebuie depuse odată cu cererea iniţială şi de către solicitanţii prestatori ai serviciilor de determinare a calităţii genetice a raselor de animale.

Articol scris de Bianca Solomon

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *