Web Analytics

articol scris miercuri, 28 mai 2025

Femeie rănită de urs la Barajul Vidraru. A vrut să-l fotografieze

O persoană a fost rănită de urs în comuna Arefu, zona Barajului Vidraru. Miercuri, s-a transmis avertizarea RO-Alert, iar pompierii au intervenit alături de o ambulanță.

Era vorba despre o femeie de 75 de ani, de cetățenie spaniolă, care a fost atacată de urs în zona Hotelului Posada. Potrivit jandarmilor, aceasta ar fi încercat să fotografieze ursul.

La sosirea jandarmilor montani ursul nu se mai afla în zonă.

„Jandarmii au escortat autoturismul în care se afla persoana rănită până la întâlnirea cu echipajul de ambulanță, care a preluat victima pentru îngrijiri medicale. O altă patrulă a rămas în zonă pentru a preveni eventuale incidente ulterioare. Totodată, în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență nr. 81/2021, a fost constituită o comisie pentru analizarea și gestionarea incidentului”, a transmis IJJ Argeș.

Persoana a fost transportată la spital de către echipajul SAJ.

Pentru evitarea acestor incidente, autoritățile le recomandă turiștilor să păstreze distanța față de animal, să nu încerce să îl hrănească sau să se fotografieze cu el.

Citește și VIDEO. Urs filmat în Lerești în timp ce alerga pe străzi

Jandarmii fac următoarele recomandări pentru prevenirea incidentelor cu animale sălbatice:
• Nu opriți și nu coborâți din autovehicul dacă observați un urs.
• Nu încercați să fotografiați sau să filmați animalul.
• Nu hrăniți urșii sau alte animale sălbatice.
• Anunțați imediat prezența unui urs la numărul de urgență 112.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exclusiv. Narciz Coman, fostul mare portar al Argeşului, despre evoluţiile alb-violeţilor: „Joacă simplu, dar eficient. Au început fenomenal!”

Exclusiv. Aurel Beldeanu, fostul jucător al Craiovei Maxima, laudă parcursul lui FC Argeş: „Dacă evoluează ca până acum, intră în […] Citește!

Veteran de război, găsit mort în casă după săptămâni. Cum l-a descoperit poștașul

Un caz tulburător este anchetat în satul Vinețești, comuna Oltenești, județul Vaslui. Un veteran de război în vârstă de 97 […] Citește!

Exclusiv. Aurel Beldeanu, fostul jucător al Craiovei Maxima, laudă parcursul lui FC Argeş: „Dacă evoluează ca până acum, intră în play-off”

FC Argeș traversează o perioadă care readuce în prim-plan spiritul și ambiția care au făcut din gruparea piteșteană un nume […] Citește!

Încă o țară europeană lovită de hackeri. Datele fiscale a sute de mii de persoane au fost furate

Un atac cibernetic de amploare a compromis datele fiscale și personale ale cel puțin 678.000 de persoane și entități din […] Citește!

România, lovită de un nou val de caniculă. Temperaturile pot depăși 39 de grade

România se pregătește pentru un nou episod de căldură extremă, după o scurtă perioadă în care temperaturile au mai scăzut. […] Citește!

Incendiile din Serbia se extind: un mort și mii de hectare afectate. Fumul dens a ajuns în capitala Bulgariei

Serbia se confruntă cu zeci de incendii de vegetație, iar situația a devenit gravă după ce un bărbat de 70 […] Citește!

Un român și-a ucis colegul pentru 5 lire, în Marea Britanie. Avea deja o condamnare pentru crimă în România

Un român acuzat că și-a ucis colegul de locuință în estul Londrei este în centrul unui caz șocant. Potrivit procurorilor, […] Citește!

Bronz pentru România la Grand Prix-ul de la Lima!

România a obținut o medalie de bronz la Grand Prix-ul de judo de la Lima, în cea de-a doua zi […] Citește!

România, codașă în UE când vine vorba de educație: cât de puțin alocă statul pentru școli și universități

România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește ponderea din PIB destinată cheltuielilor publice pentru […] Citește!

România pune la bătaie 150 de milioane de euro pentru stocarea energiei. Ce firme pot depune proiecte

România pune la bătaie 150 de milioane de euro pentru dezvoltarea unor noi instalații de stocare a energiei electrice. Premierul […] Citește!

Atac cibernetic de proporții în Letonia. Au fost furate datele a 1,2 milioane de persoane și 200.000 de firme

Un atac informatic de amploare a lovit Direcția pentru Siguranța Traficului Rutier din Letonia (CSDD), iar datele personale ale aproximativ […] Citește!

Vești importante pentru buget: ANAF a colectat cu peste 22 de miliarde de lei mai mult decât anul trecut

Agenția Națională de Administrare Fiscală a colectat 267,6 miliarde de lei în primele șase luni din 2026, cu 22,4 miliarde […] Citește!

Omul săptămânii

Bogdan Andone şi Dani Coman

Opinie

Călin Georgescu, apărat de un jurnalist englez care nu există. Cine este politicianul aflat în spatele dezinformării

Din ediția tipărită

Zbatere în van pentru fostul primar de la Mihăești! I s-a respins și excepția de neconstituționalitate

Găsit în conflict de interese chiar înainte să încheie al cincilea mandat de primar al comunei Mihăești, Gheorghe Matei s-a […] Citește!

Sponsorizări de sute de mii de lei pentru Zilele Câmpulungului

O rectificare bugetară recentă a sporit veniturile Câmpulungului cu nu mai puțin de 285.600 lei proveniți din donații și sponsorizări. […] Citește!

Adaptarea vulturilor de pe Căpitanu decurge bine. Este un pas înainte spre eliberarea în natură

Cele 25 de exemplare de vultur sur aduse în martie pe Muntele Căpitanu, de la Rucăr, se adaptează foarte bine […] Citește!

Foto-pamflete

Şeful s-a întors la Bucureşti. „Armele” au rămas la Piteşti!

Subcomisarul Ștefan Marcu revine la IGPR, iar Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din Argeș rămâne fără șef. Coincidență? IPJ […] Citește!

Câmpulungul îşi cumpără staţii Smart, dar are transport public cu microbuze învechite

Intenția administrației locale din Câmpulung de a realiza transport public de persoane cu microbuze electrice este un proiect blocat, deși […] Citește!

Promovarea parcurilor naționale, o campanie inițiată de Fundația „Conservation Carpathia”

Este un demers la care partener este Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și care are menirea să faciliteze și să […] Citește!

Foto-pamflete

În caz de urgență, doar 560 de câmpulungeni pot fi evacuați

Că tot are Câmpulungul acum un plan actualizat de analiză și acoperire a riscurilor, contează și punerea în aplicare a […] Citește!

Zeci de clădiri din Câmpulung prezintă pericol public

Cu proprietar privat sau aparținând municipalității, 23 de clădiri din municipiul muscelean sunt în diverse stadii de degradare, multe dintre […] Citește!