O femeie din Republica Moldova a fost depistată de polițiștii de la Serviciul Imigrări din Argeș cu ședere ilegală în Pitești. Tânăra nu a părăsit ţara la expirarea perioadei legale de şedere, de 90 de zile.
Femeia în vârstă de 20 de ani, a primit o amendă de 400 lei şi a fost obligată să părăsească teritoriul României în termen de 15 zile. Poliţiştii Serviciului pentru Imigrări al judeţului Argeş au organizat, pe 3 octombrie a.c., o acţiune, în scopul prevenirii şi combaterii şederii ilegale a străinilor, pe raza de competenţă.
Serviciului pentru Imigrări Argeş: ”În cadrul activităţilor întreprinse, a fost depistată, cu şedere ilegală, pe raza municipiului Pitești, o tânără din Republica Moldova, în vârstă de 20 de ani. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de imigrări au stabilit că acesta a intrat legal în România în baza convențiilor internaționale prin care se desființează unilateral regimul de vize și nu a părăsit teritoriul ţării noastre în termen de maximum 90 zile”.
0 Comentarii