O femeie a fost atacată de mai mulţi câini în oraşul Găeşti, fără a fi muşcată, iar Poliţia a amendat Primăria cu 20.000 de lei, după cum a informat, miercuri, Biroul de presă al IPJ Dâmboviţa.
Citeşte şi: Profi a pierdut procesul cu Protecția Consumatorului. Ce a decis instanța
„Poliţiştii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor s-au deplasat pe raza oraşului Găeşti, unde au identificat femeia respectivă. Aceasta a susţinut ca nu a fost rănită de vreun animal”, a precizat IPJ Dâmboviţa.
Conform sursei citate, poliţiştii au aplicat o sancţiune contravenţională unităţii administrativ teritoriale din oraşul Găeşti, în valoare de 20.000 de lei, pentru că nu a respectat obligaţia de a amenaja din fonduri proprii adăpost public pentru câinii fără stăpân.
0 Comentarii