FCSB a suferit o înfrângere drastică în derby-ul cu Universitatea Craiova, pierzând cu 0-5 pe stadionul „Ion Oblemenco”. Rezultatul pune o presiune uriașă pe banca tehnică a formației bucureștene, iar Marius Baciu este așteptat să-și prezinte demisia. În cazul în care acest lucru nu se va întâmpla, conducerea ar urma să ia oricum în calcul schimbarea antrenorului.
Universitatea Craiova a dominat categoric partida și a obținut o victorie fără drept de apel, scor 5-0. FCSB a avut o evoluție modestă, iar diferența de pe tabelă reflectă desfășurarea întâlnirii.
După acest eșec, patronul FCSB așteaptă ca Marius Baciu să-și prezinte demisia de onoare, în urma rezultatului considerat o adevărată „catastrofă” în Bănie. Conducerea clubului analizează deja mai multe variante pentru banca tehnică și este dispusă să ia în calcul inclusiv un antrenor cu un cost mai ridicat. Printre numele vehiculate se află Mirel Rădoi, Ianis Zicu, Adrian Mutu și Dan Petrescu. În cazul lui Dan Petrescu, acesta ar putea deveni o variantă abia din vara anului viitor.
În clasamentul SuperLigii, FCSB ocupă în prezent locul 10, cu 12 puncte. Universitatea Craiova este pe poziția secundă, cu 20 de puncte, în timp ce Rapid conduce clasamentul, cu 21 de puncte.



























0 Comentarii