Web Analytics
scris luni, 08.05.2023

FC Argeș – UTA 2-2. Alb-violeții au egalat în minutul 90+14, după al treilea penalty

UTA Arad și FC Argeș au remizat, scor 2-2, într-o partidă extrem de tensionată, din runda cu numărul 7 din play-out-ul Superligii. Au marcat: Garita (80-pen, 90+14-pen) / Postolachi (27), Keșeru (45).

FC Argeș – UTA 2-2. Alb-violeții au egalat în minutul 90+14, după al treilea penalty

Citește și: A murit un portar de legendă de la Steaua

Oaspeții au deschis scorul în minutul 27, prin Postolachi. Roger a aruncat de la margine, Keșeru a trimis o pasă lobată peste apărarea lui FC Argeș, iar moldoveanul din atacul celor de la UTA l-a învins pe Straton cu un șut puternic.  În minutul 40, Șerban a scăpat pe contraatac, dar a fost faultat în careu de Hoxhallari. „Centralul” a dictat penalty pentru FC Argeș, ratat însă de Calcan, care a șutat slab, pe centrul porții. UTA a profitat de căderea din punct de vedere psihologic a argeșenilor și și-a mărit avantajul prin Keșeru. După pauză, argeșenii s-au avântat în atac, dar au egalat pe final, după două penalty-uri.

Citește și: Start în Campionatul Național de Rallycross. Doi musceleni au participat la noul sezon Rally

FC Argeș a egalat dramatic pe UTA în minutul 90+14 dintr-un penalty acordat cu VAR, iar lupta la retrogradare devine incendiară cu două etape înainte de final. În ultimul minut de prelungiri, Turda e lovit în cap de un fundaș al oaspeților, iar arbitrul Adrian Cojocaru dictează penalty după ce e atenționat din camera VAR și revede faza pe monitor. Mircea Rednic e un car de nervi și face semn jucătorilor săi să părăsească terenul. După 3 minute, jucătorii revin pe gazon și penalty-ul se va executa. Se încheie 2-2, iar piteștenii obțin un punct important în lupta pentru supraviețuirea în Liga 1.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *