Duminică, FC Argeș i-a administrat echipei FCSB un usturător eșec, învingând-o cu scorul de 2-0, pe Arena Națională, în cadrul etapei a șaptea din Superliga.
Patronul unui club din competiția internă și-a făcut apariția pe cel mai mare stadion al țării, pentru a urmări la treabă rivalele din campionat.
Potrivit prosport.ro, Imad Kassas, patronul sirian al nou-promovatei Metaloglobus, a fost prezent pe Arena Națională din București, la meciul dintre FCSB și FC Argeș,
Cel mai probabil, Imad Kassas a venit să o urmărească pe FC Argeș, formație pe care echipa lui o va întâlni în etapa a opta din Superliga, la Mioveni, duminică, 31 august, de la ora 16. Metaloglobus va da piept cu FCSB în etapa cu numărul 13.
Metaloglobus, formație care este la primul sezon pe prima scenă a fotbalului românesc, are parte de un start de campionat de coșmar. Gruparea venită din eșalonul secund a reușit să acumuleze doar un singur punct în șapte etape disputate și pare condamnată la retrogradare.
Singurul rezultat pozitiv înregistrat de către Metaloglobus este egalul de pe terenul celor de la FC Hermannstadt, scor 2-2. În rest, formația pregătită de către Mihai Teja a înregistrat înfrângeri pe linie, cu echipe precum Universitatea Cluj, Petrolul Ploiești, Farul Constanța, Dinamo București, Unirea Slobozia și Rapid București.
A reușit să marcheze doar șase goluri și a încasat nu mai puțin de 16.
Citește și: Agricola Borcea – FC Argeș, astăzi, de la ora 17.30, în play-off-ul Cupei României
0 Comentarii