Web Analytics
scris duminică, 29.10.2023

FC Argeș Basketball a învins dramatic la Craiova! „A fost un meci de infarct”

SCM Universitatea Craiova și FC Argeș Basketball Pitești s-au întâlnit în seara de sâmbătă, 28 octombrie, în unul dintre meciurile Conferinței B din Liga Națională de Baschet Masculin. Piteștenii au ajuns la a cincea victorie în șase apariții în campionat, după victoria cu 82-80 în urma unei reprize suplimentare în Bănie, coșul decisiv fiind marcat… pe sirenă de către Raijon Kelly – a scris baschet.ro.

FC Argeș Basketball a învins dramatic la Craiova! „A fost un meci de infarct”

Citeşte şi: FC Argeş, meci greu la Buzău, împotriva echipei lui Prepeliţă, care nu uită că a fost demis din Trivale

A fost un meci de infarct” – a comentat pe Facebook un fan al echipei din Piteşti, echipă care a început meciul în următoarea formulă: Raijon Kelly, Tudor Fometescu, Alin Andrieș, Bryce Douvier, Nikola Jevtovic.

Gazdele au fost mai mereu în avantaj, ajungând, la un moment dat, în repriza secundă, şi la 12 puncte diferenţă. Conform sursei citate, speranțele alb-violeților s-au reaprins cu tripla lui Jevtovic, de la 62-58, și curând Allen a marcat la rândul său de la distanță, iar de la gazde, Zotov a răspuns pentru +3 cu un minut rămas pe cronometru. Piteștenii au comis un fault ofensiv ulterior, dar Craiova n-a profitat și Kelly a redus handicapul la unul minim și tot Jevtovic a înscris de trei puncte pentru a egala situația, intrându-se cu 66-66 în overtime, după ce Țîbîrnă a fost sancționat cu fault ofensiv la ultima posesie a gazdelor.

Repriza suplimentară a început cu ambele formații în avantaj în diferite momente, dar meciul s-a decis cu reușita lui Raijon Kelly pe sirenă, 80-82.

Pentru FC Argeş va urma un weekend liber.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită