# Gabriel Deac: ”Îmi place tot ce se vrea la această echipă. Am semnat pe un an, cu posibilitatea de prelungire”
FC Argeș se pregătește intens pentru Liga I! Piteștenii au perfectat nu mai puțin de șase transferuri noi. Este vorba despre mijlocaşul Georgian Honciu şi atacantul Ndiaye Mediop, ambii de la Dunărea Călăraşi, fundaşul Gabi Matei, mijlocaşul Gabriel Deac şi portarul Alexandru Greab. De asemenea, cu gruparea piteșteană a mai semnat și mijlocașul paraguayan în vârstă de 32 de ani Derlis David Meza Colli.
”Vreau să dau cât mai multe goluri și cât mai multe pase de gol. Sper să joc cât mai mult…”
Gabriel Deac (25 ani) este mijlocaş dreapta şi a evoluat în sezonul trecut la Petrolul Ploieşti, adversarul piteştenilor din play-off-ul pentru promovarea în Liga I. În tricoul ”Lupilor galbeni”, Deac a bifat 15 meciuri, în 9 fiind titular. Înainte de a semna cu Petrolul, mijlocaşul a jucat timp de 5 sezoane la FC Voluntari, patru în Liga I şi unul în Liga II, reuşind să câştige cu ilfovenii Cupa României şi Super Cupa. În prima ligă, Deac are 84 de meciuri şi 4 goluri, iar în eşalonul secund a bifat 24 de partide şi 6 goluri.
Iată ce a declarat Deac pentru Jurnal de Argeș: ”Am semnat cu FC Argeș, în primul rând, pentru că a promovat în Liga I și în al doilea rând este o echipă care mă poate face să fiu mai bun în cariera mea de fotbalist. Prima persoană cu care am vorbit pentru un transfer la Pitești a fost Vasile Popa, directorul sportiv, după care am vorbit de mai multe ori cu antrenorul Ionuț Badea. În primul rând, este foarte important să rămânem în acest sezon fotbalistic în Liga I, dar noi vrem să fim cât mai sus. Din punct de vedere personal, vreau să-mi ajut echipa cât mai mult posibil, să dau cât mai multe goluri și cât mai multe pase de gol. Sper să joc cât mai mult… Staff-ul tehnic m-a primit neașteptat de bine, chiar am fost dorit la Pitești. Nu a fost numai dorința mea, a fost și dorința lor foarte mare, iar cu colegii, pe care îi știam pe majoritatea, pentru că am jucat împotriva lor, am o relație foarte bună. Nu există niciun coleg cu care să nu mă înțeleg. În ceea ce privește condițiile, pot spune că, în afară de stadion, care la Petrolul era un pic mai modern, îmi plac gazonul, terenul de antrenament și îmi place tot ce se vrea la această echipă. Iar dacă vom avea rezultate bune, cred că o să crească și condițiile. Eu am semnat contractul cu FC Argeș pe o perioadă de un an, iar dacă echipa rămâne în Liga I și eu joc un anumit număr de meciuri, se prelungește contractul pe încă un an”.
”Dl. Ionuț Badea a fost cel care m-a adus la FC Argeș. Cu domnia sa am mai lucrat și la alte echipe”
Gabi Matei (30 ani) a evoluat în precedenta ediţie de campionat în Liga I, ca fundaş dreapta la Academica Clinceni. Fotbalistul originar din Curtea de Argeş a mai lucrat cu Ionuţ Badea pe vremea când acesta antrena Internaţional Curtea de Argeş. După desfiinţarea echipei argeşene, Matei a ajuns, în 2010, la Pandurii Târgu Jiu, după care, în 2011, a fost transferat de Steaua Bucureşti pentru 600.000 euro. Sub comanda lui Laurenţiu Reghecampf, Matei a câştigat două titluri şi Cupa României. ASA Târgu Mureş, Gornik Leczna, FK Zira, Termalica şi Concordia Chiajna sunt echipele la care Matei a mai evoluat de-a lungul timpului. ”Am semnat cu FC Argeș pentru că este o echipă de mare tradiție. Dl. Ionuț Badea a fost cel care m-a adus la FC Argeș. Cu domnia sa am mai lucrat și la alte echipe. Eu sunt originar din Curtea de Argeș și am urmărit tot timpul această echipă. M-am bucurat foarte mult când a promovat și condițiile de aici, grupul și antrenorul m-au determinat să semnez cu FC Argeș. Am fost primit foarte bine de către colegi și staff-ul tehnic. Este un grup bun aici și îmi doresc din tot sufletul să facem o surpriză plăcută și să facem performanță în acest campionat la revenirea în Liga I. Obiectivul meu personal este să îmi ajut echipa să-și atingă obiectivele și să terminăm cât mai sus acest campionat. Condițiile de la Pitești sunt foarte bune și nu rămâne decât să facem performanță. Eu am semnat cu FC Argeș pe un an. Dacă voi face treabă aici, iar antrenorii și conducerea sunt mulțumiți de mine, sigur că există și posibilitatea de prelungire a contractului. Suporterilor le spun să fie alături de noi, așa cum au fost și până acum. Am urmărit echipa și la Liga a II-a și am văzut că au fost alături de echipă și sunt sigur că acest sezon de Liga I, această revenire le-a produs o bucurie foarte mare”, a spus Gabi Matei pentru Jurnalul.
”Am venit la un club serios, care vrea performanţă!”
FC Argeș a ajuns la un acord pentru o perioadă de 2 ani și cu Georgian Honciu, mijlocaş central care în ultimele două sezoane a evoluat la Dunărea Călăraşi, atât în Liga I, cât şi în Liga II. Playmaker-ul în vârstă de 31 de ani şi-a încheiat înţelegerea pe care o avea cu gruparea de pe braţul Borcea şi a acceptat oferta făcută de alb-violeţi. În perioada petrecută la Călăraşi, Honciu a fost unul dintre cei mai buni jucători ai Dunării. În cele două sezoane în care a îmbrăcat tricoul galben-albastru, a bifat 51 de partide, reuşind să marcheze 9 goluri. În acestă ediţie de campionat, Georgian a fost folosit în 21 de meciuri, punctând de 7 ori. În cariera sa, noua achiziţie a grupării din Trivale a mai evoluat la Chindia Târgovişte, Fortuna Poiana Câmpina şi CS Mioveni. La nivelul primelor trei eşaloane, Georgian are 190 de partide jucate şi 47 de goluri marcate.
Honciu: ”Sunt foarte bucuros că am ajuns la Piteşti. FC Argeş este un club serios, de tradiţie, care vrea performanţă! Mi-a plăcut foarte mult proiectul care mi-a fost prezentat. Am acceptat să vin din mai multe motive. În primul rând, îmi place echipa, iar oamenii de aici sunt serioşi. Un alt motiv pentru care am ales Piteştiul este faptul că am fost coleg la Mioveni cu directorul executiv, Bogdan Stoica. Sunt şi mai aproape de casă, eu fiind originar din Târgovişte. Obiectivul personal este să joc cât mai bine şi să îmi ajut echipa”.
”Să ne pregătim cât mai bine şi să rezistăm în Liga I!”
FC Argeș l-a transferat și pe atacantul senegalez Ndiaye Mediop, fotbalist care în ultimele două ediţii de campionat a evoluat atât în Liga I, cât şi în Liga a II-a, cu Dunărea Călăraşi. Mediop s-a născut pe 2 iunie 1991, la Saint-Louis (Senegal) şi a început fotbalul la Olympique de Saint-Louis.
Prima experienţă cu fotbalul profesionist din România a avut-o în sezonul 2017-2018, la echipa de ligă secundă Ripensia Timişoara. Evoluţiile foarte bune din acea ediţie de campionat l-au ajutat pe senegalez să facă pasul în Liga I, semnând cu nou-promovata Dunărea Călăraşi. În primul sezon la echipa de pe braţul Borcea, atacantul de culoare a evoluat în 30 de partide, marcând 6 goluri. Mediop a rămas la Călăraşi şi după ce Dunărea a retrogradat în Liga a II-a. În sezonul recent încheiat a avut 5 apariţii în tricoul echipei pregătite de Cristi Pustai, reuşind să înscrie un gol.
Mediop: ”Echipa din Piteşti m-a dorit foarte mult şi am acceptat să vin la FC Argeş pentru că este o formaţie de tradiţie. Vreau să ne pregătim cât mai bine şi să rezistăm în Liga I. Îmi doresc să am evoluţii cât mai bune, iar golurile mele să ajute echipa pentru a se menţine în primul eşalon şi în viitoarea ediţie de campionat”.
Au mai semnat portarul Alexandru Greab, de 28 de ani, care a venit de la Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, și mijlocașul Derlis David Meza Colli, de 23 de ani, care a venit de la Petrolul Ploieşti.
0 Comentarii