Web Analytics

Fătuloiu jr. i-a construit un bloc fotbalistului Nicolae Dică

de | 1.06.2017 13:24 | Economie

11 AlexFatuloiu# Băiat de chestor intră în forţă pe piaţa constructorilor
Alex Fătuloiu, fiul chestorului Valentin Fătuloiu, și-a găsit vocația pe piața imobiliarelor. Puștiul, care, nu demult, era tratat ca băiatul tatii, face acum bani frumoși din construcții. Până în toamnă, va da gata cel de-al doilea bloc ridicat pe strada Antim Ivireanu.
„Primul bloc este gata. Cel de-al doilea, unde am început construcția în iarnă, va fi gata în 3-4 luni. Este vorba despre 25 de apartamente, într-unul și de alte 25, în altul”, precizează, pentru Jurnal de Argeș, Alexandru Fătuloiu. 

„Tot blocul este al lui Dică”

Aproape de finalizare sunt și lucrările de pe strada Rahovei, acolo unde beneficiar este chiar antrenorul de la Steaua. „Este vorba de blocul lângă Școala Generală Nr. 3, de la MSS în sus, care este aproape gata. Beneficiarul lucrării este Dică de la Steaua. Tot blocul,  P+4,  cu 11 apartamente este al lui. Deja 80% s-a vândut”, mai spune constructorul.
Fiul chestorului Valentin Fătuloiu a mizat și pe Mioveni când s-a gândit să-și dezvolte business-uri în domeniu.
„La Mioveni construiesc un bloc și un cartier rezidențial mai cochet. Avem vreo șase case… Țin să precizez că eu sunt doar constructor, nu beneficiar. În două dintre ele, beneficiarii deja s-au mutat”, mai spune Alex Fătuloiu, care vorbește de o perioadă foarte favorabilă dezvoltatorilor imobiliari, vânzările pe această piață fiind, în opinia sa, cele mai mari din ultimii 10 ani.
„Ideea e că se vând din faza de proiect. Părerea mea e că se vinde chiar mai bine decât în 2007-2008 considerați anii de vârf ai imobiliarelor. Majoritatea proiectelor sunt vândute deja de când sunt la roșu. Este foarte mare cererea… Urmează un alt proiect, chiar în Centru, lângă Clinica Victoria, un proiect foarte mare, două blocuri P+10. Deocamdată suntem în faza de hârtii, urbanism, autorizație de construcție”, mai spune Alexandru Fătuloiu.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii