Fata ce furniza eleve pentru sex învăţătorului din Câmpulung cerea des burse sociale Consiliului Judeţean

de | 9.11.2016 22:38 | Dezvăluiri

# Amănunte şocante în dosarul prostituţiei cu minore

Nu s-au stins ecourile raziei în urma căreia au fost arestaţi douăzeci şi cinci de proxeneţi din Câmpulung şi putregaiul din Muscel a căpătat proporţii. Săptămâna trecută, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Piteşti, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti au efectuat un număr de trei percheziţii domiciliare în Câmpulung, într-o cauză vizând săvârşirea de către mai multe persoane a infracţiunilor de trafic de minori, proxenetism, act sexual cu un minor şi folosirea pornografiei infantile. Anchetatorii au vizat patru persoane acuzate că au racolat 20 de tinere minore, pe care le-au exploatat sexual atât în locuinţe închiriate, cât şi în propriile locuinţe.  Aceştia sunt Ion Popescu, cadru didactic la Şcoala Poienarii de Muscel, Ştefan Nedelcu, zis „Fane Hoţu” sau „Fane Cinstitu”, cum îşi zice el, şi Mihai Cârstea din Bascov. Acuzaţii sunt cercetaţi sub control judiciar, după ce trei dintre ei au fost reţinuţi pentru 24 de ore.

„Fane Hoțu” dădea banii primiți de la sora sa din America pe sex cu minore

Unul dintre învinuiți este câmpulungeanul Ştefan Nedelcu, de 70 de ani, cunoscut sub numele de „Fane Hoţu”, presupus om de afaceri, beneficiar al sprijinului acordat de o soră stabilită în Statele Unite ale Americii. Procurorii cercetează infracţiuni de proxenetism şi act sexual cu un minor comise de către Nedelcu, acesta fiind acuzat că a întreţinut raporturi sexuale contra cost cu o minoră de 13 ani căreia i-ar fi pus la dispoziţie locuinţa pentru ca aceasta să întreţină raporturi sexuale cu diferiţi clienţi, înlesnindu-i astfel minorei practicarea prostituţiei. „În urma administrării în cauză şi a altor probe a rezultat că Nedelcu Ştefan a întreţinut raporturi sexuale şi cu alte minore care practicau prostituţia”, spun sursele judiciare.
De mare ajutor celor trei în comiterea faptelor le-a fost o minoră din Câmpulung, Alis Nicoleta Bărăitaru. În vârstă de 17 ani, eleva de liceu a practicat atletismul, obţinând rezultate bune la aruncarea greutăţii sub legitimare la Liceul cu Program Sportiv. Între timp a trecut la box, la CS Muscel, şi doar în câteva luni a devenit campioană naţională la tineret, la categoria peste 81 de kilograme. Tânăra provine dintr-o familie săracă din Bughea de Sus, fiind deseori solicitantă de bursă socială de la Consiliul Judeţean şi înscrisă în campanii de ajutorare derulate de diverse asociaţii sau firme. Lipsa banilor este probabila motivaţie care a îndemnat-o să devină „peştoaică” pentru cei trei amatori de sex cu copii, Bărăitaru fiind cea care favoriza contactele dintre acuzaţi şi minori.
Potrivit anchetatorilor, nu mai puţin de douăzeci de minori au fost racolaţi şi exploataţi sexual în acest caz.
Cătălin Ion Butoiu

 

Distribuie!

Articol scris de Jurnalul de Arges

Abonează-te la newsletter!

Trimitem un newsletter pe zi, dimineața, cu știrile din ziua anterioară.

* indicates required

0 Comentarii