Web Analytics
scris vineri, 04.11.2022

Farul s-a impus greu în fața „lanternei” CS Mioveni, scor 2-1

CS Mioveni a fost înfrântă de Farul, scor 2-1, după un meci în care era pe punctul de a produce o surpriză. Liderul câștigă însă printr-un gol marcat în ultimele minute de joc și își consolidează poziția în SuperLigă. La meci au fost prezenți 2.348 spectatori.

Farul s-a impus greu în fața „lanternei” CS Mioveni, scor 2-1

Farul a încercat să o ia tare din primele minute pe ultima clasată. Surpriză, galbenii-verzii rezistă, ba chiar au ieșit la luptă mai în forță decât de obicei. În primul sfert de oră, trupa lui Hagi și-a creat greu drum spre poarta adversă. Cu toate astea, Farul și-a trecut în cont două ocazii importante, în minutul 9, prin Torje și Larie. Presiunea gazdelor s-a concretizat în cele din urmă și pe tabelă. În min. 29, Pitu marchează din pasa excelentă a lui Torje.

Citește și: CS Mioveni, meci în deplasare cu liderul Superligii

CS Mioveni, condusă de interimarul Marius Stoica (53 de ani), de la Centrul de Copii și Juniori, a egalat surprinzător (min 37). Pe contraatac, Toma îi pasează lui Carnat, care scapă singur cu portarul și egalează. Arbitrul a consultat îndelung VAR-ul. Este 1-1, scor ce se menține până spre finalul partidei. Din nefericire, „marinarii” sunt cei care schimbă soarta meciului. În min. 85, Torje oferă o nouă pasă de gol, de această dată pentru Moldoveanu. Este 2-1 pentru Farul.

Farul rămâne invincibilă pe teren propriu, ajunge la 40 de puncte și își mărește avansul față de urmăritoarea Rapid la 8 lungimi. CS Mioveni rămâne cu 8 puncte, pe ultima poziție.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită