Web Analytics

Farmaciștii ar putea imuniza pacienții împotriva gripei – proiect pilot

de | 4.10.2022 11:49 | Actualitate, Home, Politica si Administratie

Vom putea să ne vaccinăm antigripal şi în farmacii. Un proiect pilot pus în dezbatere de Ministerul Sănătăţii prevede că şi farmaciştii ne pot imuniza împotriva gripei. Trebuie doar să finalizeze un curs de cinci zile la una dintre universităţile de medicină şi să amenajeze în farmacie un spaţiu dedicat vaccinării. Aici s-ar putea vaccina oricine contra cost.

Colegiul Medicilor şi reprezentanţii medicilor de familie contestă această propunere. Vaccinarea antigripală în farmacii este necesară pentru ca și mai mulţi români să se  poată să se imuniza mai uşor. Este motivul pentru care Ministerul Sănătăţii a lansat în dezbatere un ordin cu această procedură. În farmacii se vor putea imuniza cei care au mai făcut vaccinul şi nu au contraidicaţii. Iar farmaciile ar urma să aibă un spaţiu special amenajat.

Citește și: Cotimanis, despre lansarea cărții lui Florian Silișteanu: „Fraților, veniți în apărarea poeziei!”

Florina Bonifate, vicepreşedintele Colegiului Farmaciştilor din România: Presupune existenţa unui spațiu bine delimitat care să ofere o intimitate prestării serviciului farmaceutic de vaccinare. În farmacie va plăti contravaloarea vaccinului şi contravaloarea serviciului de vaccinare.

Dacă este în grupele care au gratuitate se vor prezenta la medicii de familie. Farmaciile vor trebui să aibă şi trusă de prim ajutor în caz de șoc anafilactic şi un frigider pentru seruri. Fiecare vaccinare va fi raportată în Registrul Electronic Național de Vaccinări. Iar farmaciştii care vor face imunizări trebuie să încheie un curs postuniversitar de cel puţin 5 zile. Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii: Până la urmă este o scurtare a timpilor pe care o persoană ar trebui să îi parcurgă ca să fie vaccinat. Nu se referă la orice tip de vaccin. Facem un pilot referitor la vaccinul gripal, sezonier.

Citește și: Ziua Filmului Spaniol la Institutul Cervantes din București

Sandra Alexiu, președintele Asociației medicilor de familie București -Ilfov: Nu suntem chiar atât de aglomeraţi de avalanşa de pacienţi care vor să se vaccineze antigripal încât să fie nevoie să se vaccineze şi în farmacii. Noi deabia dacă vaccinăm 2-3 oameni pe zi.

Propunerea este susţinută de Asociaţia Naţională Pentru Protecţia Pacienţilor, însă privită cu scepticism de Colegiul Medicilor. Preşedintele Colegiului medicilor, Daniel Coriu susţine că va trimite şi o adresă Ministerului Sănătăţii. Daniel Coriu, preşedintele Colegiului Medicilor: „Nu ştiu dacă este cea mai bună propunere. Vaccinarea este un act medical. Nu ştiu dacă farmaciştii sunt calificaţi pentru această procedură. Nu ştiu dacă ce li se cere intră în competenţele profesionale.

Vasile Barbu – Asociația Națională pentru Protecția Pacienților: „Operaţiunea de vaccinare prin farmacii nu este una care să pună în pericol siguranţa pacientului. Este aceeaşi situaţie ca la medicul de familie. Este una dintre soluţii.” Cei care se vor vaccina în farmacii vor fi obligaţi să anunţe medicul de familie că a fost imunizat împotriva gripei sezoniere.

Citește și: A fost confirmat primul caz de gripă aviară la om, în Spania

Programul pilot de vaccinare în farmacii ar urma să fie derulat pentru o perioadă şase luni. În acest moment vaccinarea antigripală se face la medicii de familie. Pentru grupele de risc, ministerul Sănătății a cumpărat 1,5 milioane de doze de ser. Iar cei care nu beneficiază de vaccin gratuit, îl cumpără din farmacii şi se imunizează la medicii de familie.

Articol scris de Antoniu Neguț

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *