Alertă la pompieri! „O explozie urmată de incendiu la un apartament din municipiul Curtea de Argeș, strada Despina Doamna” – au anunțat vineri, 5 aprilie, la ora 13.55, cei de la ISU Argeș.
Citește și: Argeș. Tâlhar la drumul mare, prins de polițiști
La eveniment au fost mobilizate forțe și mijloace impresionante: șase autospeciale de stingere, o autospecială de transport persoane și victime multiple, două autospeciale de lucru și de salvare de la înălțime, cinci echipaje medicale (un echipaj SMURD de prim ajutor calificat, un echipaj SMURD de Terapie Intensivă Mobilă și trei ambulanțe ale serviciului județean de resort).
„Se lucrează pentru stingerea incendiului, acesta se manifestă cu degajare mare de fum” – au anunțat pompierii după ora 14.
Două persoane au primit îngrijiri medicale la fața locului, una dintre acestea suferind arsuri. Până la ora 14.23, forțele de intervenție au evacuat din bloc trei persoane, iar o alta a ieșit singură.
Echipajele medicale au evaluat, până la ora 14.38, șase persoane (cinci adulți și un copil).
Conform sursei citate, în urma operațiunilor de recunoaștere, în interiorul apartamentului în care s-a produs deflagrația a fost identificată o victimă de sex masculin, carbonizată.
În continuare se intervine pentru degajarea fumului din bloc.
La o primă evaluare, au fost afectate apartamentul de la etajul al treilea, în care s-a produs explozia, balconul apartamentului de la etajul superior și casa scării.
(sursa foto: Antena 3 CNN)
0 Comentarii