Web Analytics

articol scris luni, 15 septembrie 2025

Exploratori digitali încă de la clasa I. 100 de copii din Argeș au învățat despre inteligența artificială, roboți și cum să se protejeze în online

Dintr-o cameră, strigătele copiilor se aud până dincolo de geamurile clădirii. Sunt 10 glasuri, elevi de școală primară, care strigă când „Wow”, când „Ce frumos este!”.

În altă cameră, elevii mai mari, de gimnaziu, se feresc de o dronă mică, rezistentă la șocuri. A programat-o un coleg de-al lor, dar zborul este lin doar maxim un minut, apoi dronuța de cauciuc se prăbușește peste copii. Care se amuză și râd.

Suntem la Centrul de Zi „Leul Albastru”, al fundației cu același nume, în satul Geamăna, la atelierele organizate în cadrul proiectului „Exploratori digitali”.

100 de copii, trei ateliere, o speranță de mai bine

Intrarea în Geamăna oferă unui nou venit o imagine înșelătoare. Peste tot sunt case noi, finalizate sau în construcție. Satul s-a transformat într-un cartier în dezvoltare, lipit de Pitești.

Chiar și centrul de zi, la care noi am ajuns în august, este tot într-o clădire nouă, ce miroase încă a var proaspăt. Curtea nici nu-i gata, așteaptă să se transforme într-un teren de sport.

Dar, cum spuneam, prima impresie este înșelătoare. Dincolo de casele frumoase, albe, satul ascunde familii vulnerabile, cu copii frumoși și cu părinți pentru care menținerea lor la școală reprezintă un efort financiar greu de acoperit.

Și nu doar aici plutește incertitudinea peste viitorul micuților. În toată comuna Bradu, din care face parte satul Geamăna, în Oarja, Căteasca, Moșoaia, Poiana Lacului sunt zeci de familii pentru care traiul de zi cu zi reprezintă o luptă continuă.

În acest context, 100 de copii din aceste familii au participat, în august, la școala de vară „Exploratori Digitali”, proiect finanțat de Fundația Orange România, în cadrul programului „Susține un ONG”.

Proiectul și-a propus să aducă o rază de speranță pentru elevii din mediile vulnerabile ale acestor comune și să le ofere oportunitatea de a explora lumea tehnologiei prin activități interactive și practice.

Copiii au participat la trei ateliere, de realitate virtuală și augmentată, inteligență artificială și programare și robotică.




Cătălin Dumitrescu, voluntar din partea Orange, în fața Centrului de Zi „Leul albastru”

Ne jucăm și învățăm”. O altfel de școală, mai eficientă

„De ce am venit noi aici? Să ne jucăm, dar să și învățăm câteva lucruri esențiale despre inteligența artificială”, le explică Maria Apostol elevilor din școala primară și gimnazială adunați la primul atelier.

De obicei, ea este coordonator fundraising la Fundația „Leul Albastru”, dar astăzi le predă copiiilor, într-un mod jucăuș, amuzant, lucruri serioase despre inteligența artificială.

Maria folosește instrumente moderne, cumpărate și cu sprijinul Fundației Orange: informațiile sunt proiectate pe un panou, cu cercuri, culori și cuvinte cât mai ușor de înțeles.

Lecția se termină cu un test. Inițial, copiii nu se bucură. „Of, și aici test”. Dar imediat când aud că nu se dau note, ci medalii și brățări, se relaxează,. „Este un test amuzant, o să vedeți”, le spune Maria Apostol. „Yes”, se aude din sală.

Și chiar că este un test diferit. Copiii primesc câte o manetă ca de joc video, cu care răspund la întrebări cu răspunsuri comice, pentru a-l învăța, râzând, pe cel corect.

Răspund bine și repede, căci totul este contratimp și, de fapt, testul este și o competiție. Iar pentru copii, chiar și la 7-8 ani, inteligența artificială a devenit deja un concept cu care sunt obișnuiți.

„Ați auzit de ChatGPT?”, întreabă Maria. „Este o aplicație”, răspunde un copil. Corect!

Maria Apostol le prezintă copiiilor rezultatele testului despre inteligența artificală

Suntem siguri că le stârnim curiozitatea”

„Astăzi ne-am întâlnit cu copii de învățământ primar și gimnazial. Pentru că inteligența artificială este tot mai prezentă în viața noastră și toată lumea vorbește despre noua tehnologie, mai ales despre renumitul Chat GPT, am vrut ca și cei mici să știe modul în care pot apela la inteligența artificială.

În primul rând să știe ce este, la ce-i ajută, cum o pot folosi sau cum, din contră, nu ar trebui să o folosească, în sensul în care să fie în siguranță atunci când navighează pe internet.

Copiii sunt curioși, dornici să acceseze orice aplicație, mai ales pe cele noi”, ne-a explicat Maria Apostol, de la Fundația „Leul Albastru”.

La cel de al doilea atelier la care au participat cei 100 de elevi selectați pentru școala de vară „Exploratori digitali”, finanțată de Fundația Orange, copii au văzut cum realitatea augmentată face ca desenele lor de pe o foaie obișnuită să devină roboței în mediul digital.




Roboțeii desenați pe hârtie, transferați apoi în virtual

La al treilea atelier au învățat informații de bază despre codare și le-au aplicat pentru programarea unor roboței și a unor drone.

Iar cei mici au descoperit magia ochelarilor de realitate virtuală (VR), cumpărați cu sprijinul aceleiași Fundații Orange.

„Scopul nostru este în mare parte acela de a-i impulsiona și de a le trezi interesul pentru a învăța și lucruri diferite decât cele pe care le învață la școală, prin metodele noastre interactive. Chiar dacă atelierele au loc într-o singură zi, suntem siguri că le stârnim curiozitatea și mai ales că le stârnim dorința de a vedea și partea educativă ca pe o joacă”, ne-a mai declarat Maria Apostol.

Fundația „Leul Albastru” funcționează din 2011 și are drept scop sprijinirea grupurilor vulnerabile din județul Argeș, prin oferirea gratuită de servicii sociale, educaționale și îndrumare medicală în vederea îmbunătățirii calității vieții acestora.

Ne ajută cumva să înțelegem mai bine lumea digitală din jurul nostru”

Copiii au fost încântați. Cel mai mult, ce-i drept, le-au plăcut atelierele practice. Cei mici au primit ochelarii VR, iar experiența i-a impresionat. Ei sunt cei care strigau la începutul articolul, căci ochelarii i-au transportat când în savană, unde au văzut o girafă, când pe un câmp de flori sau într-un avion aflat în zbor.

Iar cei mari au fost atrași de programarea a doi roboți albi, micuți, cu roți, și a unei drone de interior, indestructibile.

„Este o experiență frumoasă, în care am putut învăța foarte multe lucruri de la oameni minunați, foarte deschiși la întrebările noastre. Ne ajută cumva să înțelegem mai bine lumea digitală din jurul nostru”, ne-a povestit Iasmina Chivu, cu o maturitate extraordinară la cei 14 ani ai săi.

Vrea să devină cântăreață, dar cunoștințele despre inteligența artificială și programare, deprinse la școala de vară, o vor ajuta, ne spune ea, căci în ziua de astăzi este important să știi să te ferești de pericolele din mediul online.

De aceeași părere este și Andra Raicu (13 ani), care confirmă că a învățat multe lucruri la cele trei ateliere.

„Am învățat că nu trebuie să ne dăm datele personale pe internet, să nu interacționăm cu oameni pe care nu-i cunoaștem și cum să ne protejăm”, a răspuns Andra.

Ea a obținut locul doi la competiția-test despre inteligența artificială, doar puțin înaintea Iasminei, care a obținut locul al treilea.




Andra și Iasmina (stânga) se uită la desenele cu roboței

Liliana Popescu este învățătoare la Școala Gimnazială „Tudor Arghezi” din Prundu și înțelege bine cât de important este pentru copii să învețe încă de la vârste mici despre inteligența artificială și despre tot ce se întâmplă în online.

„Fără deschiderea aceasta spre tehnologie, de multe ori copiii ar rămâne astăzi izolați. Oricum relația lor cu noile aplicații este intuitivă. Rezolvă rapid și simplu anumite situații pe care un adult le-ar fi rezolvat cu foarte multă greutate și implicare. Pe de altă parte sunt foarte multe pericole, iar copiii nu sunt foarte pregătiți, pentru că sunt destul de deschiși și nu văd riscul nicăieri. Acesta este și rolul cursurilor vizavi de siguranța pe internet și nu numai”, ne-a explicat Liliana Popescu.

Voluntarii sunt cheia oricărui proiect reușit

Proiectul „Exploratori digitali” a implicat nu doar elevi și cadre didactice, ci și voluntari. Atât ai Fundației „Leul Albastru”, cât și din partea Orange.

De altfel, proiectul a fost propus în cadrul programului„Susține un ONG” de un angajat al companiei de telefonie, Mihai Mărgăritescu, pentru că unul dintre scopurile acestui program finanțat de Fundația Orange România este tocmai de a implica pe cât mai mulți în activități de benefice pentru copii și pentru societate în general.

La Geamăna, l-am găsit pe Cătălin Dumitrescu, de la divizia Business a companiei Orange. S-a implicat ca voluntar și anul trecut, când tot cu sprijinul Fundației Orange România, Leul Albastru a organizat cursuri de prim ajutor.

„Mi s-au părut geniale cursurile. Și copiilor le-a plăcut maxim. Cred că toți ar trebui să participăm la acțiuni de genul ăsta. Așa că am revenit și anul acesta. Sunt aici pentru suport tehnic. Copiii au avut un atelier cu VR și le-am asigurat suportul de conectivitate”, a explicat Cătălin Dumitrescu.

Și el are copii și înțelege bine importanța deschiderii spre noile provocări ale inteligenței artificiale și ale lumii virtuale.

„Îmi place să-i văd și pe alți copii într-un mediu mai sigur. Informația și tot ceea ce se întâmplă cu rapiditatea tehnologiei trebuie să le ponderăm un pic și să îi ținem și pe copii protejați. Mă gândesc că un copil trebuie să știe să folosească un gadget, să intre pe un link, să vadă dacă e vulnerabil sau să știe dacă este locul lui acolo”, a povestit Cătălin Dumitrescu.

Susține un ONG – 100.000 de euro pentru 10 proiecte

Fundația Orange România este o organizație non-profit care se implică în viața comunității prin realizarea de proiecte menite să aducă schimbări pozitive în viața persoanelor dezavantajate.

Programul Susține un ONG este un fond înființat în urmă cu 13 ani, care oferă finanțare pentru proiecte de filantropie propuse de angajații Orange, ce sunt ulterior dezvoltate alături de organizații non-profit, pentru ca ei să învețe să coordoneze un proiect, să învețe să caute resurse alternative de finanțare pentru proiectele în care cred, să comunice mai bine proiectul, să își dezvolte capacitatea de identificare de soluții pentru probleme sociale elementare, să crească gradul de satisfacție personală.

În 2025, au obținut finanțare și sprijin prin programul „Susține un ONG” proiectele propuse de 10 organizații neguvernamentale din România, suma totată alocată fiind de 100.000 de euro.

Vezi aici detalii despre proiectul „Exploratori digitali”:

https://www.fundatiaorange.ro/scoala-de-vara-exploratorii-digitali-fundatia-leul-albastru

Vezi aici detalii despre toate cele 10 proiecte câștigătoare: https://www.fundatiaorange.ro/programe/sustine-un-ong/

În cei 13 ani de activitate, Fundația Orange a investit peste 7,8 milioane de euro în proiecte de educație digitală pentru persoane defavorizate și în proiecte de sănătate, educație, cultură în beneficiul persoanelor cu deficiențe de vedere și/sau de auz, în scopul incluziunii lor sociale.

Principalele programe ale fundației sunt: „Orange Digital Center”, „Digitaliada”, „Susține un ONG”, „Lumea prin culoare și sunet”, „Solidarity FabLabs” și „Centrul Digital pentru Femei”.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Lucrările la noul Stadion „Nicolae Dobrin” avansează rapid. Structura va fi finalizată până la sfârșitul anului

Lucrările la noul Stadion „Nicolae Dobrin” din Pitești, unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură din județul Argeș, se […] Citește!

ANCPI, lipsa de predictibilitate și efectele asupra unei întregi piețe – OPINIE

Situația de la ANCPI este cel mai mare blocaj operațional pe care piața imobiliară din România l-a experimentat în ultimii […] Citește!

Cinema sub cerul liber, la Pitești! Începe Film Fest 2026

Primăria Municipiului Pitești vă invită să vă bucurați de o experiență cinematografică în aer liber, alături de familie și prieteni, […] Citește!

Cum asigură mocasinii pentru bărbați confortul zilnic și un aspect impecabil?

Garderoba masculină dinamică pune accent pe încălțămintea flexibilă, capabilă să ofere susținere întreaga zi fără a compromite stilul. Când cauți […] Citește!

Încă 7 străzi de pământ din Pitești vor fi modernizate. Cât durează lucrările

Încă 7 străzi de pământ din Pitești vor fi modernizate. Primăria, prin edilul-șef Cristian Gentea, a semnat luni, 27 iulie, […] Citește!

Vladimir Sveatoslavici

28 Iulie 1015: A murit Vladimir Sveatoslavici, mare cneaz al Kiev-ului și cel care a introdus oficial creştinismul în Rusia

În ziua de 28 Iulie 1015 a murit Vladimir Sveatoslavici, cneaz al Novgorodului (970-980) şi mare cneaz al Kiev-ului (980-1015); […] Citește!

România domină fotbalul virtual: Răzvan Puiu a câștigat trofeul mondial EA Sports FC

România scrie o nouă pagină de istorie în esports, după ce Răzvan „RvPLegend” Puiu a câștigat titlul mondial la EA […] Citește!

Focuri de armă în apropierea Consulatului SUA din Toronto. Poliția a izolat zona și caută autorii

Noi focuri de armă au fost trase în apropierea Consulatului Statelor Unite din Toronto, în primele ore ale dimineții de […] Citește!

Urs surprins în curtea unui colegiu din Sibiu. Autoritățile au intervenit ore întregi pentru capturarea animalului

Momente de tensiune s-au petrecut în această dimineață la Colegiul Pedagogic „Andrei Șaguna” din Sibiu, după ce un urs a […] Citește!

Val de caniculă peste România: temperaturi de până la 40 de grade în următoarele zile. ANM avertizează asupra disconfortului termic accentuat

România intră într-o perioadă de caniculă severă, după ce mase de aer tropical din vestul și sud-vestul Europei vor aduce […] Citește!

România găzduiește Campionatul Mondial de handbal feminin U18. Tricolorele debutează miercuri la Pitești

România va fi, în perioada 29 iulie – 9 august, gazda Campionatului Mondial de handbal feminin U18, competiție care va […] Citește!

Vești bune pentru tinerii care vor o locuință: avans mai mic prin „Noua Casă”

Tinerii care vor să își cumpere prima locuință prin programul „Noua Casă” ar putea beneficia de condiții mai avantajoase. Un […] Citește!

Omul săptămânii

Claudiu Samoilă

Opinie

ANCPI, lipsa de predictibilitate și efectele asupra unei întregi piețe – OPINIE

Din ediția tipărită

Directorii de la „Iulia Zamfirescu” și „Alexandru Odobescu” și-au dat liceele în judecată pentru sporul de condiții vătămătoare

După ce fostul director adjunct al Liceului „Iulia Zamfirescu” din Mioveni, profesorul Valeriu Fianu, a fost dat afară ca urmare […] Citește!

Foto-pamflete

Slujbă de hram la 400 de ani de la ctitorire la Biserica „Sfântul Ilie” din Câmpulung

Ziua sărbătorii Sfântului Ilie Tesviteanul nu a mai fost prinsă în perioada desfășurării manifestărilor dedicate Zilelor Municipiului Câmpulung, deși sfântul […] Citește!

Fostul şef al Poliţiei Câmpulung s-a căsătorit cu iubita care a încercat să-l scape de vina accidentului de anul trecut

A greșit cândva, dar acum e fericit! Aflat în termenul de supraveghere după condamnarea cu suspendare de anul trecut, fostul […] Citește!

Perioadă de evaluări cu emoţii în cultura câmpulungeană

A fost și este perioadă de evaluări și concursuri ale managerilor instituțiilor de cultură din Câmpulung, trecând deja prin așa […] Citește!

Foto-pamflete

Elena Lasconi i-a sfidat pe consilierii locali

Momente stupefiante la ultima ședință de consiliu a celor de la Câmpulung, la întrunirea la care s-a aprobat programul Zilelor […] Citește!

O nouă grupare interlopă controlează Ştefăneştiul

La Ștefănești se conturează o nouă grupare interlopă care îi terorizează pe locuitori, fără ca cineva să ia vreo măsură, […] Citește!

Rectorul Mihnea Costoiu, atac la politicienii fără carte. „Lumea se schimbă și e dominată de prostie”

Rectorul Universității Politehnica București i-a atacat dur pe politicienii fără carte, care conduc astăzi țara. Studiile înalte au ajuns să […] Citește!

Singurul oncolog de la Câmpulng şi-a luat normă întreagă la Spitalul „Sf. Nicolae” din Piteşti

După ce că Spitalul Municipal Câmpulung are deficit de medici la Cardiologie și Urologie, iar Dermatologia a fost deființată, aceeași […] Citește!