Web Analytics

Există viaţă după sclavie. Cei doi minori torturaţi de romii de la Berevoeşti se pregătesc de şcoală

de | 24.08.2017 10:01 | Dezvăluiri

10 01Vă aduceți aminte de cei doi copii minori sclavi, Costinel și Ionuț Dragoș, luați de autorități din infernul de la Gămăcești? Ei bine, frații, acum în vârstă de 12 și 14 ani, au fost preluați de către DGASPC Argeș și, după ce au început un proces intens de recuperare cu psihologii de la Centrul de Plasament din Trivale, unde au fost internați, au început să intre în ritmul unei vieți normale. Unul dintre ei nu avusese nici măcar un an de școală, iar celălalt fusese lăsat repetent pentru abandon în perioada de sclavie.

Băieții au finalizat cursurile cu bine anul trecut, iar acum se pregătesc de un nou an școlar în clasa a II-a, respectiv a IV-a, la Școala Specială Valea Mare-Ștefănești. Aici au fost primiți foarte bine și s-au integrat, iar acum se comportă ca orice copii normali.

„Au o evoluție foarte bună, socializează și au deprins regulile de igienă”

10 02„M-au emoționat profund atunci când i-am văzut. Exact în ziua în care au fost luați din acea comunitate. Au fost instituționalizați într-un centru din subordinea DGASPC, unde se află și copii cu dizabilități și încadrați într-un grad de handicap. Imediat o echipă mixtă de psihologi a început să lucreze cu ei, un proces intens de reabilitare cu terapie psihologică și logopedică. Deși noi pledăm pentru ca minorul să fie lăsat în familie, în cazul lor nu se putea, pentru că nu erau condiții, nici în familia restrânsă nici în familia extinsă, dar și-au vizitat mama. Au o evoluție foarte bună, socializează, au deprins regulile de igienă, deprinderile de bază și regulile de bun simț”, spune Iuliana Matei, directorul adjunct al DGASPC Argeș. Directoarea Centrului de Plasament din Trivale, Elena Pârvu, ne-a spus că cei doi băieți au fost, împreună cu ceilalți colegi din centru, în tabără la Nucșoara, iar pe 30 august vor pleca la mare, la Eforie. Însă, înainte de sejurul la mare, conducerea centrului s-a ocupat de achiziționarea de uniforme, pantofi, adidași, trening, lenjerie și rechizite școlare pentru noul an. „Sunt niște copii foarte cuminți”, îi descrie Elena Pârvu pe Costică și Ionuț, cei doi foști sclavi care, după tot ce au suferit, au primit dreptul la o viață normală de copii.

Mărturii cutremurătoare: „Mă ardeau pe piele cu vătraiul încins după care mă dădeau cu ulei pe rană”

Absolut tulburătoare sunt mărturiile celor doi frați minori, Costinel și Ionuț-Dragoș, din Nămăești, doi copii sărmani, bătuți de tată și de soartă, pe care mama lor i-a dat familei Feraru în schimbul unor mici sume de bani, mărturisiri pe care Jurnal de Argeș vi le-a prezentat în exclusivitate, încă din luna ianuarie a.c, când cei doi puști au fost ascultați de procurorii DIICOT.  Țiganii i-au bătut cu vătraiul peste gură până le-au spart dinții, radiografiile ulterioare lăsându-i fără grai pe legiști. În anul 2012, în timp ce Costinel și Ionuț-Dragoș Mărunțelu se aflau la o mătușă în Berevoești, din cauza situației precare pe care minorii o aveau în familie, inculpații Nicolae și Costel Feraru au avut o discuție cu mama acestora și apoi i-au luat pe copii în gospodăriile lor. Cei doi erau puși să aibă grijă de puradeii familiei, să le schimbe pamperșii și să îi legene, iar dacă aceștia plângeau, micuții pe post de dădacă erau luați la bătaie cu făcălețul de țigănci. Pentru divertismentul stăpânilor, „orfanii” erau dezbrăcați complet iarna și stropiți cu apă sau erau puși să se bată între ei.
Iar povestea spusă de Ionuț-Dragoș ar face să plângă până și pietrele: „Întrucât tata ne bătea des iar eu mergeam la cerșit, mama mi-a zis să strâng banii pe care îi primeam ca să putem pleca de acasă. Ne-am dus la Berevoești la mătușa noastră, însă tata a aflat și a venit să o ia pe mama la Nămăești, acasă… Eram bătut mereu de membrii familiei Feraru astfel: Bianca mă lovea în cap cu făcălețul de mămăligă, Leana mă bătea cu bâta pe tot corpul, iar Costel și Ion cu biciul, pe unde nimereau. Îmi amintesc că Mușavela Elena m-a lovit peste față cu o paletă de fier care era folosită la bucătărie și mi-a spart dinții din față. Atunci când eram pedepsit, eram legat de picioare și atârnam cu capul în jos. Costel era cel care mă bătea, iar Ion cel care mă agăța de acoperișul unei șatre…”
Iar Costinel a spus și el: „De multe ori Mihaela și Crinu mă ardeau pe piele cu vătraiul încins după care mă dădeau cu ulei pe rană. Feraru Nicolae, Mihaela, Crinu și Cireașa mă băteau cu vătraiul peste gură după care mă puneau să deschid gura, îmi băgau vătraiul în gură și mă loveau peste dinți ajungând să am foarte mulți dinți și măsele crăpate…”  
Fiindcă a fost bătut des peste urechi, Costinel Mărunţelu nu mai aude bine şi a avut nevoie de 18 zile de îngrijiri medicale. Ionuț, fratele său, are și acum în cap zone întregi de păr lipsă pentru că acesta i-a fost smuls de țiganii dezlănțuiți. Puştii au fost eliberaţi în iulie 2016, după descinderile poliţiştilor din satul Gămăcești.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii