# Fost șef al IPJ Argeș și al Direcției Generale Anticorupție Argeș, Dan Nicolae este unul dintre cei mai integri, performanți și respectați polițiști argeșeni din toate timpurile # Vicepreședinți ai CJ vor fi Marius Nicolaescu și Adrian Bughiu, iar administrator public al județului – Nicolae Tudose
Alegerile locale s-au terminat. PSD a câștigat en fanfare în Argeș și va avea majoritate la Consiliul Județean, cu 18 consilieri aleși din totalul de 35. Pe lângă președintele ales uninominal, Ion Mînzînă, social-democrații vor avea și cei doi vicepreședinți ai CJ. Și pentru că toată lumea se întreabă care este echipa pe care și-a ales-o Mînzînă pentru următorii patru ani la conducerea județului, astăzi vă dezvăluim patru nume în exclusivitate. Cei doi vicepreședinți pe care și i-a ales (și a căror votare va fi o formalitate având în vedere că PSD are majoritate simplă în viitorul CJ ce va fi instalat în maximum două săptămâni) sunt Marius Nicolaescu și Adrian Bughiu, locul 2, respectiv 3 de pe lista CJ cu care s-a prezentat în alegeri.
Marius Nicolaescu – păstrat ca vicepreședinte
Marius Nicolaescu este actualul vicepreședinte al CJ, ales în acest post în februarie a.c, după ce Simona Brătulescu de la ALDE a optat pentru un post la Secretariatul General al Guvernului. Nicolaescu a făcut echipă foarte bună cu Ion Mînzînă, mai ales după ce acesta a câștigat șefia PSD Argeș la alegerile din ianuarie acest an, dovadă că este preferat pentru încă un mandat de vicepreședinte al CJ, de data asta unul întreg, de 4 ani.
Adrian Bughiu – al doilea vicepreședinte
Celălalt vicepreședinte va fi Adrian Bughiu. Fost subprefect de Argeș între aprilie 2018-august 2020, dar și secretar de stat la Ministerul Tineretului și Sportului între august-noiembrie 2015, Bughiu provine de la tineretul PRM și este unul dintre copiii crescuți de Ion Mînzînă încă de acum 20 de ani. Deși relativ tânăr ca vârstă, are 43 de ani, după cum se vede și din CV-ul său, Adrian Bughiu are mare experiență în administrația județeană și centrală, dovadă funcțiile deținute până acum. Este unul dintre oamenii în care Ion Mînzînă are încredere totală.
Nicolae Tudose – administrator public al CJ
Al treilea om ales de noul președinte al CJ în echipa sa de conducere este economistul Nicolae Tudose. El va fi administratorul public al Consiliului Județean, pe postul deținut acum de Maria Dinu. Acesta a mai fost consilier județean în legislatura trecută și șef al Comisiei Buget-Finanțe, după care a plecat secretar de stat la Ministerul Dezvoltării, în 2018. Nicolae Tudose are 52 de ani și provine de la Mioveni, din rezerva de cadre a primarului Ion Georgescu. De altfel, acesta a fost ani la rând directorul Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni.
Comisarul-șef Dan Nicolae – consilier principal al președintelui CJ
În fine, uriașa surpriză din echipa pe care și-a ales-o președintele Ion Mînzînă la Consiliul Județean este comisarul-șef Dan Nicolae, unul dintre cei mai integri, performanți și respectați polițiști argeșeni din toate timpurile. Dan Nicolae a fost șef al Inspectoratului Județean de Poliție Argeș între 2009-2013, șef al Direcției Generale Anticorupție Argeș între 2005-2009, precum și ofițer judiciarist la DNA – Structura Centrală și DNA Pitești. S-a pensionat la începutul acestui an, la 52 de ani, în urma unui eveniment tragic în familie. Iar acum, la solicitarea lui Ion Mînzînă, care l-a vrut neapărat în echipă, a acceptat funcția de consilier principal al acestuia la cabinetul președintelui CJ. Ca șef al IPJ Argeș, Dan Nicolae este cel care s-a ocupat ca județul nostru să îndeplinească toate condițiile de preaderare la Spațiul Schengen și cunoaște cu precizie toate comunele din Argeș și pe majoritatea primarilor, el fiind cel care a implementat noul sistem de organizare a secțiilor de poliție din mediul rural. Pe linie de anticorupție, pe când era șef al DGA Argeș, este cunoscut drept cel care a instrumentat celebrul dosar al permiselor auto de la Pitești. Iar ca ofițer judiciarist la DNA a dobândit o expertiză impresionantă în materie de legislație și control al fondurilor atrase pe proiecte UE.
Oare domnul comisar a avut vreun rol și în arestarea lui Constantin Nicolescu pușcăriașul PSD-ist cel mai celebru din Arges? Sau în arestarea altui pușcăriaș celebru PSD, fostul primar Pendiuc?