Web Analytics

Exclusiv. Noul spital de la Mioveni se deschide în noiembrie

de | 1.08.2019 13:36 | Economie

Spitalul Orășenesc Mioveni, cel mai nou și modern spital din sudul țării, va fi deschis în noiembrie. Informația ne-a fost confirmată în exclusivitate de către Ion Georgescu, primarul de la Mioveni.

”Ne-am propus să facem recepția clădirii pe 5 septembrie. Inaugurarea spitalului va fi peste două luni de la recepție, undeva în luna noiembrie. Și asta deoarece trebuie făcute probe, trebuie luate toate autorizațiile. Dotarea spitalului cu aparatură se va finaliza până la sfârșitul lunii august”, a declarat primarul Ion Georgescu pentru Jurnalul de Argeș.
Cu personalul medical nu vor fi probleme, spune edilul de la Mioveni: ”Vor fi aproximativ 175 persoane care vor lucra la noul spital: medici, asistente, infirmiere, personal auxiliar. Posturile vor fi scoase la concurs undeva în decembrie”.
L-am întrebat pe primarul Ion Georgescu și cu ce personal va funcționa spitalul, dacă se inaugurează în noiembrie, iar în decembrie vor fi scoase posturi la concurs. ”Prima dată se mută în casă nouă secțiile pe care le am în vechile clădiri. Iar apoi Consiliul de Administrație va scoate la concurs posturile pentru noile secții”, a mai precizat primarul de la Mioveni.
În prezent, se fac ultimele retușuri și finisaje la lucrările de amenajări interioare în spațiile administrative, în timp ce echipamentele sunt amplasate și montate în noile saloane și în sălile unde vor fi efectuate intervențiile medicale.
Noul spital are şase etaje, cu secţii de Medicină internă – compartimente Medicină Internă, Gastroenterologie, Cardiologie, Neurologie, Diabet zaharat – Nutritie și Boli metabolice, Endocrinologie, Secția Pediatrie, Secția Chirurgie Generală – cu compartimentele Chirurgie Generală, Urologie, ORL, Chirurgie Vasculară, Ortopedie și Traumatologie, Secția Obstetrică-Ginecologie, Secția Recuperare, medicină fizică și balneologie, compartiment Neonatologie, compartiment de Cardiologie și Radiologie intervențională, compartiment ATI, compartiment Primiri Urgențe, compartiment Imagistică Medicală, spitalizare de zi, precum și spaţii auxiliare cu birouri, farmacie.

Clădirea are adăpost antiatomic pentru 100 de persoane

Viitorul spital de la Mioveni va avea o suprafaţă desfăşurată de 17.290 mp, 13.000 de tone de beton turnat şi 1.400 de tone de armătură.
Clădirea are adăpost antiatomic de 225 de metri pătraţi, unde încap 100 de persoane şi care poate funcţiona 48 de ore cu generatoare în caz de avarie. Viitorul spital este conceput să reziste şi la cutremure de 9,4 grade pe scara Richter.
Aparatura din viitorul spital de la Mioveni va fi şi ea una de top, având de la computer tomograf până la echipament de chirurgie minim invazivă. Pe partea de imagistică, rezultatele vor fi comunicate instantaneu pacienţilor. În total, viitorul spital va avea 177 de paturi. Iar fiecare dintre aceste paturi este de ultimă generaţie, având câte 80 de funcţii.
Şi cum Institutul de Cercetări Nucleare (ICN) de la Mioveni este aproape de viitorul spital, în cazul, foarte puţin probabil, în care acolo ar fi un accident victimele ar fi introduse într-o încăpere de decontaminare. Legat de UPU (Unitatea de Primiri Urgenţe), acolo vor putea fi preluate patru maşini de salvare simultan în caz de cod roşu de accidente.
Pe acoperişul spitalului vor fi amplasate panouri solare de 150 KW ce vor asigura 25% din necesarul de încălzire pentru apă.

*** *** ***

Rodia Nassar, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii: „Spitalul de la Mioveni, făcut la cele mai înalte standarde”

Printre oficialii Ministerului Sănătății așteptați la recepția din 5 septembrie a Spitalului de la Mioveni se numără și secretarul de stat Rodica Nassar de la Ministerul Sănătății.
„Noul spital de la Mioveni este unul mare și modern. Va fi un spital în care va fi relocată activitatea fostului spital orășenesc. Am vorbit și cu domnul primar și personal am susținut ideea construirii unei astfel de unităţi la Mioveni. Este un spital făcut la cele mai înalte standarde. Îi felicit pe cei implicați, îl felicit pe domnul primar pentru inițiativă și pentru munca și dăruirea cu care a muncit pentru finalizarea acestui proiect”, a declarat, exclusiv pentru Jurnalul de Argeş, Rodica Nassar.
Pentru că a fost vehiculată ideea că ar fi nu doar cel mai modern spital din țară, ci și primul spital de stat început și finalizat după Revoluție, am solicitat o lămurire de la Ministerul Sănătății cu privite la situația spitalelor nou construite în România în ultimii 30 de ani. Secretarul de stat Rodica Nassar a specificat că nu este prima unitate spitalicească ridicată cap-coadă în ultimii 30 de ani, dar este prima de acest nivel, putând fi catalogată drept cea mai modernă.
„Nu este primul spital făcut în România după 1989, pentru că au mai fost spitale începute și finalizate. E adevărat, în localități mai mici, la Ineu, în Arad – Spitalul Orășenesc, la Gheorghieni, în Harghita – Spitalul Municipal, Urziceni – Spital Municipal, Fetești – Spital Municipal, Târgu Lăpuș – Spital Orășenesc, Carei – Spital Municipal, Huș – Municipal, Horezu – Orășenesc. La Focșani a fost construit un spital de boli contagioase cu 100 de paturi, care a fost preluat ca secție a Spitalului Județean de Urgență, Institutul Regional de Oncologie Iași, plus un spital TBC la Roșiorii de Vede”, precizează Rodica Nassar.
Izabela Moiceanu

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii