Web Analytics

articol scris joi, 04 februarie 2021

Exclusiv. ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei, pentru Jurnalul de Argeş: „Răbdare şi credinţă în Dumnezeu! Vom trece peste criză!”

# ”Românii au trecut prin momente mult mai dificile decât cele de acum”, mai spune înaltul ierarh, care nu uită că s-a născut și a plecat în lume din Corbii de Argeș
Personal, l-am cunoscut prin iunie 2007 pe ÎPS Teofan, la Ziua Comunei Corbi, locul unde s-a născut, unde a copilărit și pe care nu l-a uitat niciodată. Pe atunci era Mitropolit al Olteniei. Și tatăl meu e din Stănești și particip, de câte ori am ocazia, la evenimentele comunei. Cred că am avut mare noroc să stau la aceeași masă cu Înalt Preasfinția Sa. Am cunoscut mulți oameni importanți în viață, dar ÎPS Teofan m-a impresionat prin valoarea, firescul și modestia sa. Pur și simplu mi-a dat impresia unui om sfânt, mi-a creat revelația că va conduce într-o zi Biserica și va deveni un om providențial pentru români.
La scurt timp, a ajuns Mitropolit al Moldovei și, de atunci, de câte ori ajung la Iași, caut să îl văd și să îi cer binecuvântare! Am avut de fiecare dată privilegiul să îl întâlnesc. Și acum câteva zile m-a primit, exact la ora fixată, cu seninătate și căldură, în Palatul Mitropoliei. E un iubitor al muzeului; m-a întrebat în amănunt ce mai e pe la Golești, cum ne descurcăm, dacă am mai adus gospodării… A dorit să știe ce mai e pe la Argeș, cine e președinte la Consiliul Județean și cine e primar la Pitești… Mi-a dăruit- ca de fiecare dată- un teanc de cărți și, la rugămintea mea de a veni pe la Golesti, a spus că “nu e deloc exclus…”. Te copleșește cu erudiția, cu bunătatea și cu personalitatea, te liniștește și îţi dă putere și bucurie; îți dă optimism și încredere. Poate e o impresie subiectivă, dar e ceea ce mi se pare că ne lipsește cel mai mult nouă, românilor!

Mitropolitul Teofan: „În tot ceea ce se întâmplă rău, există întotdeauna o parte plină a paharului”

# Înalt Presfinția Voastră, binevoiți să dați un scurt interviu pentru cititorii Jurnalului de Argeș?
– Cu plăcere, dar nu dau interviuri. Dacă se poate, să fie o singură întrebare, v-aș ruga!
# Auzim multe vești rele… Pandemie, criză, dezastru… Traversăm cu adevărat un moment de cumpănă?
– Nimic nou sub soare! Ce a fost este; şi ceea ce este va mai fi. O spune Sfânta Scriptură, nu eu. Românul adaugă “Ce e val ca valul trece”. Două lucruri cred că sunt importante. Pe de-o parte, să se încerce a se vedea și partea bună. În tot ceea ce se întâmplă rău, există întotdeauna o parte plină a paharului. În al doilea rând, românul a rezistat prin răbdare. Răbdare, pe de o parte, și vederea frumoasă a lucrurilor, pe de cealaltă parte. Pentru că, manifestând răbdare, nu iei decizii pripite. Iar în al doilea rând, sesizând părțile bune ale oricărei situații, realizezi faptul că totul este în mâna lui Dumnezeu și, în cele din urmă, Dumnezeu știe ce face.
Românii au trecut prin momente mult mai dificile decât cele de acum.
Singura diferență atunci, în totalitate sau aproape în totalitate, este că își puneau nădejdea în Dumnezeu. Acum, noi, oamenii, cuprinși de modernitate, cu bunele și mai puțin bunele ei aspecte, ne încredințăm mai mult forțelor noastre proprii, minții noastre omenești, cu toate subiectivitățile ei, și mai puțin ne orientăm spre Dumnezeu. Aici văd o dificultate, pe de-o parte, iar pe de altă parte, o diferență față de ceea ce am trăit ca națiune, ca români, înainte.
Dacă aceste două lucruri vor fi îmbinate, răbdare! Că este mai mare decât toate! Și văzând frumosul din celălalt (sunt atâtea lucruri frumoase pe lângă care trecem adesea fără să le sesizăm adâncimile), vom trece și de această perioadă! Uneori, spunând mai puțin, facem mai mult!
# – Vă mulţumesc!
Material realizat de Iustin Dejanu

Citește și Mitropolitul Moldovei, Teofan: „În jurul Mitropoliei sunt mai mulți reprezentanți ai forțelor de ordine decât închinători”

Citește și Argeşeanul Teofan Savu, Mitropolitul Moldovei, atacat de fundamentalişti ortodocşi

Distribuie!

0 Comentarii

Universitatea Craiova – Egnatia 2-0, în Conference League!

Universitatea Craiova a învins-o pe Egnatia, scor 2-0, într-un meci din etapa cu numărul 3 din faza ligii UEFA Conference […] Citește!

FC Argeş – Dinamo, vineri, 6 noiembrie, de la ora 20.30, în etapa a 15-a din SuperLiga. Atenţie la Danny Armstrong!

Etapa a 15-a, ultima din turul sezonului regular al SuperLigii, debutează vineri, 6 noiembrie, iar cea mai așteptată partidă a […] Citește!

Haos în Brazilia! Arbitrul a dat 51 de cartonașe roșii

Scene incredibile în fotbalul brazilian! Un meci din campionatul regional U20, dintre Uberlandia și Mamore, s-a încheiat cu un scandal […] Citește!

Percheziții în Arad și Timiș. Patru polițiști de frontieră suspectați că ar fi permis intrarea ilegală a transporturilor de animale, în plină criză a pestei porcine

Patru polițiști de frontieră sunt cercetați într-un dosar de corupție, fiind suspectați că ar fi primit bani de la transportatori […] Citește!

LPF a anunţat programul ultimei etape din 2026. Farul Constanţa – FC Argeş, sâmbătă, 19 decembrie

LPF şi deţinătorul de drepturi TV au stabilit programul etapei a 20-a, ultima din anul 2026. Orele de disputare vor […] Citește!

Colet-surpriză din Spania, interceptat în Gorj. Aproape 8 kilograme de canabis, ascunse printre dulciuri și alimente

Un colet expediat din Spania, care părea să conțină doar alimente și produse obișnuite, a dus la declanșarea unei intervenții […] Citește!

Iulian Tameş va da lovitura de începere a meciului FC Argeş – Dinamo

FC Argeș și Dinamo se întâlnesc vineri, 6 noiembrie, în etapa cu numărul 15 din Superliga. Partida este programată de […] Citește!

Poșta Română se transformă și în punct de colectare! Telefoanele și electronicele vechi vor putea fi predate în mii de oficii

Românii vor avea la dispoziție o nouă modalitate de a scăpa de aparatele electrice și electronice vechi, fără să mai […] Citește!

Ce decizie a luat Harry Kane

Harry Kane, câștigătorul Balonului de Aur 2026, a semnat prelungirea contractului cu Bayern Munchen. Atacantul englez și-a pus semnătura pe […] Citește!

Vești bune pentru șoferi: Autostrada A0 se apropie de finalizare. Când va fi gata legătura cu A1

Lucrările la unul dintre cele mai importante tronsoane ale Autostrăzii Bucureștiului, A0, au intrat în etapa finală, iar șoferii ar […] Citește!

Florin Prunea a numit jucătorul ”perfect” din SuperLiga: ”Este numărul 1”

Alaa Bellaarouch a ajuns la Dinamo în vară, sub formă de împrumut de la Braga, iar portarul marocan a impresionat […] Citește!

Prima de carieră didactică: Ministerul Educației prelungește termenul. Cine primește 1.500 de lei și pe ce pot fi cheltuiți banii

Ministerul Educației a anunțat prelungirea termenului pentru alimentarea cardurilor aferente primei de carieră didactică, o măsură care îi vizează pe […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete